Home Analize Polonia reduce TVA la căldura livrată în sistem centralizat

Polonia reduce TVA la căldura livrată în sistem centralizat

0

Polonia va reduce Taxa pe valoarea adaugată (TVA) aplicată căldurii livrate în sistem centralizat în cadrul măsurilor destinate diminuării impactului inflaţiei, a declarat marţi premierul Mateusz Morawiecki, după publicare unor date statistice care arată că inflaţia a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, transmite Reuters conform Agerpres.

Şomajul redus şi cererea solidă a consumatorilor din Europa Centrală şi de Est s-au combinat cu o serie de factori globali precum creşterea preţurilor la carburanţi şi perturbările lanţurilor de aprovizionare pentru a alimenta inflaţia. Această situaţie creează o problemă pentru Guvernul de la Varşovia care se laudă cu faptul că a majorat puterea de cumpărare a cetăţenilor obişnuiţi prin ajutoare sociale generoase şi creşterea salariului minim.

„Reducem TVA la încălzirea în sistem centralizat de la 23% până la 8%” a declarat Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă, adăugând că reducerea va intra în vigoare în primele trei luni din 2022.

Această măsură se adaugă unui pachet anunţat săptămâna trecută, pachet ce include reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodări, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari).

Premierul polonez a precizat că şi alte măsuri ar putea fi adoptate dacă inflaţia va rămâne la un nivel ridicat. Morawiecki susţine că, potrivit analiştilor, măsurile anunţate până acum de guvernul de la Varşovia ar putea diminua inflaţia cu 1,0-1,5 puncte procentuale.

Ad

Exit mobile version