spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizePolonia avertizează UE în scandalul legilor Justiției

Polonia avertizează UE în scandalul legilor Justiției

-

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis joi Comisiei Europene un document de 96 de pagini cu explicaţii detaliate asupra controversatelor reforme judiciare din ţara sa, ce au determinat executivul comunitar să lanseze împotriva Poloniei o procedură fără precedent prin care s-ar putea ajunge inclusiv la sancţiuni, executivul de la Varşovia avertizând însă că în opinia sa eventuale sancţiuni nu ar face decât să amplifice sentimentele eurosceptice, transmit agenţiile AFP şi Reuters.

- Reclama -

Morawiecki a venit la Bruxelles pentru a-i prezenta preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, ”cartea albă” privind reformele judiciare promovate în Polonia de guvernul condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS).

- Advertisement -

”Aşteptăm o analiză aprofundată şi serioasă a acestui document”, a declarat premierul polonez la o conferinţă de presă, după ce a discutat şi cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, la o întâlnire pe care Morawiecki a descris-o drept ”foarte constructivă şi promiţătoare”.

În documentul transmis executivului comunitar se afirmă că reformele ce fac obiectul criticilor sunt necesare pentru eficientizarea sistemului judiciar polonez, nereformat de la căderea comunismului, şi că în elaborarea lor s-a avut în vedere ca magistraţii ”să se bucure de garanţii foarte puternice” de independenţă, fiind menţionat de asemenea că respectivele reforme îşi regăsesc un corespondent inclusiv în sistemele judiciare ale unor state vest-europene.

- Advertisement -

Însă acestor state şi instituţiilor europene li se mai transmite în acelaşi document că presiunile asupra Varşoviei în problema statului de drept riscă să ”consolideze sentimentul antieuropean care a devenit mai vizibil în ultimii ani’‘ şi ”poate conduce la creşterea popularităţii forţelor politice populiste, care încearcă să destrame sau să slăbească Uniunea Europeană”.

Problema statului de drept şi a reformei sistemului judiciar se află în centrul actualităţii poloneze şi a provocat tensiuni cu Comisia Europeană imediat după ce formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat alegerile legislative de la sfârşitul anului 2015 şi a preluat puterea.

Prima iniţiativă promovată a fost o reformă a Tribunalului Constituţional, care s-a concretizat în principal prin înlocuirea judecătorilor pe care guvernul formaţiunii liberale Platforma Civică (PO) îi numise înaintea alegerilor, conservatorii afirmând că liberalii – actuala opoziţie – au încercat prin acele numiri să-şi asigure controlul respectivei instanţe în perspectiva pierderii alegerilor.

Reforme adoptate mai recent vizează în special funcţionarea tribunalelor de drept comun, a Curţii Supreme şi a Consiliului Superior al Magistraturii.

După întrevederile avute de premierul polonez la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat că executivul comunitar va avea nevoie de timp pentru a studia documentul, dar îl va ”evalua cu atenţie”.

În cazul în care Comisia Europeană nu va fi mulţumită de răspunsul primit, atunci ea ar putea cere statelor membre ale UE să ”constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă” a statului de drept în Polonia. Pentru acest pas va fi nevoie de votul a 22 din cele 27 de state (fără Polonia). Eventuale sancţiuni nu vor putea interveni decât într-o fază ulterioară a procedurii şi cu condiţia unui vot unanim al celor 27, Ungaria anunţând deja că se va opune.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img