Home Externe Polonia atacă Germania în scandalul cu Ucraina

Polonia atacă Germania în scandalul cu Ucraina

0

Guvernul polonez a luat poziţie joi în disputa dintre preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi Ucraina, cauzată de încercarea acestuia de a justifica controversatul gazoduct Nord Stream 2, informează dpa conform Agerpres.

Preşedintele Germaniei a stârnit la sfârşitul săptămânii trecute iritarea Ucrainei, după ce a sugerat într-un interviu acordat unui cotidian că Germania are o obligaţie istorică de a fi alături de Rusia prin acest gazoduct, amintind de invazia germană asupra Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial şi de cei 20 de milioane de sovietici care au murit în acel război.

„Dacă germanii consideră că pagubele cauzate de statul german în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu au fost reparate, atunci în mod sigur ele nu au fost reparate în ţara cea mai grav lovită în acel război”, a declarat adjunctul ministrului de externe polonez Szynkowski vel Sek, la Polskie Radio.

În Al Doilea Război Mondial, Polonia a pierdut o treime din populaţia sa şi o parte din teritoriile sale, iar guvernul polonez a cerut în repetate rânduri reparaţii din partea Germaniei pentru atrocităţile comise atunci. Berlinul a respins aceste cereri, declarând că problema a fost rezolvată prin tratatul „doi plus patru” din 1990, care a pecetluit aspectele de politică externă ale reunificării acestei ţări.

În timp ce guvernul german susţine cu fermitate gazoductul Nord Stream 2 aproape finalizat, care va dubla capacitatea Rusiei de livrare de gaz în Germania, mai multe ţări europene şi SUA se opun proiectului. Ele subliniază că acest gazoduct va majora dependenţa energetică a Europei de Rusia, în timp ce mulţi au recomandat suspendarea proiectului ca răspuns la tratamentul aplicat de Moscova opozantului întemniţat Aleksei Navalnîi.

În comentarii pentru cotidianul Rheinische Post, Steinmeier a mai spus că parteneriatele energetice sunt aproape ultimele punţi de legătură între Rusia şi Europa.

Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, a criticat vehement declaraţiile lui Steinmeier. „Acest proiect ameninţă securitatea europeană, slăbeşte mult Ucraina şi aduce noi pericole privind o nouă invazie militară rusă”, a atenţionat el într-un comunicat, estimând drept „inutil şi nepotrivit să faci analogii istorice controversate”. „Această comparaţie face să fie neglijate alte popoare ale URSS care au suferit pierderi enorme în timpul ocupaţiei naziste barbare”, a deplâns Melnyk, amintind că „peste 8 milioane de locuitori ai Ucrainei au fost ucişi” în Al Doilea Război Mondial.

„Pentru a umple acest gol mare din cultura memoriei, ucrainenii cer Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german) să înalţe un memorial separat la Berlin pentru milioanele de victime ucrainene ale regimului de ocupaţie german”, a conchis ambasadorul Ucrainei.

Ad

Exit mobile version