Home Dezvaluiri Polonia a publicat lista pedofililor

Polonia a publicat lista pedofililor

0

Ministerul Justiţiei de la Varşovia a publicat o listă cu numele, fotografiile şi adresele a aproape 800 de pedofili şi agresori sexuali, transmite Deutsche Welle.

„Dreptul de a ne proteja copiii se află deasupra dreptului infractorilor la confidenţialitate”, a argumentat ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, la publicarea online, pe pagina ministerului, a unei liste cu pedofili şi agresori sexuali. În opinia ministrului, noua măsură ar fi „un progres”.

Lista conţine numele, datele şi locul naşterii precum şi domiciliul a 768 de pedofili şi făptaşi ai unor agresiuni sexuale asupra minorilor cu vârste sub 15 ani. Informaţiile sunt practice mai ales pentru familiile din Polonia, a mai spus ministrul Ziobro. Este suficientă introducerea în motorul de căutare a numelui de familie sau a locului de reşedinţă şi orice părinte poate afla dacă în imediata apropiere a copiilor săi trăieşte vreo persoană potenţial periculoasă, a explicat la postul public de radio un reprezentant al departamentului responsabil cu publicarea listei.

Diverse sondaje de opinie arată că, în cazurile de pedofilie, polonezii ar încuraja, în proporţie covârşitoare, castrarea chirurgicală, închisoarea pe viaţă sau chiar pedeapsa cu moartea.

„Populism ieftin”, spune jurnalistul Ekke Overbeek, referindu-se la lista ministrului Ziobro. Overbeek, corespondent al mai multor posturi olandeze şi belgiene, este considerat în Polonia un expert independent în cazurile de pedofilie din 2013 când a lansat o carte despre abuzurile comise asupra copiilor în Biserica Catolică poloneză. „De fapt, această listă echivalează cu declaraţia de faliment a justiţiei poloneze, o justiţie depăşită de numărul mare al pedofililor.”  Lista este un apel indirect la linşaj, conchide jurnalistul olandez.

Nu este limpede dacă pe listă se regăsesc şi preoţii catolici condamnaţi legal pentru pedofilie sau agresiuni sexuale. Conform Ministerului Justiţiei, lista ar fi fost întocmită în octombrie 2017 tocmai pentru a le oferi ocazia persoanelor vizate să se apere, pe cale juridică, faţă de publicarea acesteia. „Cu toate acestea, instanţele au admis rareori asemenea solicitări”, a declarat pentru DW Jan Kanthak, purtător de cuvânt al ministrului Ziobro.

Jan Kanthak este de părere că, printre persoanele de pe listă, este posibil să fie menţionaţi şi clerici, dar la o primă căutare nu a putut găsi niciun nume. O persoană familiarizată cu actele de pedofilie comise în rândul clericilor polonezi susţine, de asemenea, că n-ar fi depistat pe listă numele niciunui slujitor al bisericii condamnat penal. O posibilă explicaţie ar fi aceea că deseori, în Polonia, preoţii pedofili primesc pedepse mai blânde ca restul făptaşilor.

Conform estimărilor, în Polonia ar putea exista zeci de clerici condamnaţi pentru pedofilie. Marcin Przeciszewski, redactor-şef al agenţiei de presă catolice din Polonia (KAI), declara în urmă cu un an: „Apreciem că în întreaga ţară sunt câteva sute de cazuri, deşi nu toate sunt închise cu măsuri penale.”

Pe lânga lista cu cele 768 de persoane condamnate mai există un al doilea tabel care include numele a aproximativ 2.600 de infractori pedepsiţi pentru agresiuni sexuale ceva mai uşoare. Aceasta este disponibilă numai pentru utilizatorii înregistraţi din domeniul educaţiei şi are scopul de a le da posibilitatea cadrelor didactice din creşe, grădiniţe, şcoli şi organizaţii pentru copii şi tineret să nu coopteze în echipele lor pedofili. Cine totuşi o face, riscă să primească amendă.

Ad

Exit mobile version