spot_img
12.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăALEGERI 2020PoCNIToarea Năsui

PoCNIToarea Năsui

-

Cristian Petrescu, directorul general al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), reacţionează după ce ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunţat că a trimis Corpul de Control la această instituţie, din cauză că din 2012 până în prezent compania a organizat numai 3 cursuri, deşi aceasta este activitatea ei principală, iar angajaţii sunt totuşi răsplătiţi cu câte 19.500 lei pe lună în medie.

„Povestea postată de Claudiu Năsui, actualul ministru al Economiei legată de Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), preluată de presă în ultimele 2 zile, merită să fie demontată, pentru că este fix ca la Radio Erevan”, spune Petrescu într-un comunicat de presă preluat de Digi24.

- Advertisement -

El arată că CNIT nu avea cum să organizeze cursuri înainte de 2017, reproş făcut de ministru, „pentru că anterior anului 2017 Compania nu era Centrul Naţional de Învăţământ Turistic, ci Compania de Investiţii în Turism. Nicio legătură cu şcoala. Abia în 2017 a redevenit, după o pauză de 8 ani, o companie de stat cu atribuţii de şcoală de turism”.

„Eu am preluat mandatul de conducere a CNIT abia în februarie 2020, în debutul pandemiei iar acum sunt în derulare două proiecte europene, în care sunt formate 250 de persoane (de 10 ori mai mult decât în perioada anterioară). În plus, suntem în evaluare cu un alt proiect european, în care vom forma, pe competenţe digitale, încă 150 de angajaţi în turism”, spune Petrescu.

- Advertisement -

El adaugă că valoarea salariului mediu al salariaţilor în cadrul CNIT nu este de 19.500 lei şi că sunt salariaţi care au minimul pe economie, adică 1.800 de lei in mână.

„Ba chiar şi pe acelea le-am redus, prin repartizarea salariaţilor pe proiecte, deci plătite din fonduri europene”, adaugă el. „Încă din perioada 1998 – 2002 CNIT se află în asociere cu două societăţi private, iar sumele totale din buget aferente salariilor se referă la un număr de aproximativ 65 de angajaţi (totali ai asocierilor, inclusiv cei aparţinând celor doua societăţi private) şi nu la cei doar 14 ce aparţineau şi erau platiţi de CNIT în 2019. Aţi împărţit un buget de salarii al asocierii la 14 salariaţi în loc de 65 şi e normal că v-au rezultat sume abracadabrante, menite să inflameze bunul simţ al românului. Toţi aceşti salariaţi ai CNIT (pe lângă programele de formare pe care le derulează) au grijă ca bunurile din proprietatea statului, două hoteluri, trei restaurante, baza de agrement şi 66.000 mp în nordul Bucureştiului, în valoare de peste 46 de milioane de euro, să fie exploatate aşa cum trebuie de către asociaţii privaţi, tocmai ca să aducă venituri statului, adică românilor”, adaugă el.

„Postarea Dvs. este doar o poCNIToare, o fumigenă pentru presă, ca la Radio Erevan: nu stăteau ci munceau, nu câştigau mult ci puţin şi nu mâncau banii românilor ci le aduceau profit”, arată Petrescu într-un mesaj adresat ministrului.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img