PNL Teleorman: Încă o veste bună! Guvernul PNL se pregătește de primirea și distribuirea primelor doze de vaccin

Guvernul PNL are pregătită strategia de vaccinare a populației, care se va face conform priorităților deja stabilite.

Astfel, în următoarele luni vor fi vaccinați medicii și personalul care se află în linia întâi în lupta anti-Covid, precum și persoanele mai vulnerabile în fața virusului, respectiv persoanele care, deja, au anumite boli și oamenii în vârstă.

Chiar dacă vaccinarea nu va fi obligatorie, se recomandă tuturor să facă acest vaccin a cărui rată de succes este de 95 la sută, pentru a se putea proteja și a-i putea proteja pe cei dragi.

Vor fi cumpărate vaccinuri prin intermediului mecanismului european de la partenerii occidentali, britanici și americani, iar campania de vaccinare va începe în cel mai scurt timp posibil, în funcție de momentul în care vaccinul este disponibil.

Guvernul PNL va face și o campanie de informare pentru a prezenta avantajele vaccinării către cetățenii români, astfel încât populația să poată conștientiza faptul că, prin vaccinare, vom putea reveni cât mai curând la o viață normală.În ceea ce privește campania de vaccinare, aceasta va începe în cel mai scurt timp posibil, în funcție de momentul în care vaccinul este disponibil în România, iar distribuția cantităților de vaccin, contractate de Comisia Europeană, se va face către țările membre, proporțional cu populația acestora.

Biroul de presă al PNL Teleorman

Material difuzat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Teleorman. Cod AEP: 11200025

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare