Home Analize PNL: PSD se opune creşterii salariilor

PNL: PSD se opune creşterii salariilor

0

PNL atrage atenţia că ministrul PSD al Finanţelor, Adrian Câciu, ar trebui să ştie că măsura de reducere a CAS cu 5% este pozitivă pentru toţi românii şi pentru economie, potrivit unui comunicat de presă al partidului. Reducerea CAS de la 25% la 20% înseamnă o creştere a salariului mediu cu 317 lei.

„Este singura modalitate corectă şi nediscriminatorie de creştere a veniturilor românilor, atât a celor care lucrează la stat, cât şi a celor din mediul privat. Măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care, începând din acest an, trebuie să achite contribuţia la sănătate. Mai mult, ministrul PSD de Finanţe se opune creşterii veniturilor românilor, în condiţiile în care preţurile la alimente, medicamente, combustibili, dar şi dobânzile cresc”, mai spune sursa citată.

Liberalii mai susţin că este discriminatoriu că PSD se opune creşterii salariilor din mediul privat, în timp ce susţine doar creşterea salariilor bugetarilor. Prin această măsură, reducerea contribuţiilor cu 5%, PNL urmăreşte creşterea veniturilor tuturor românilor. Este singura variantă prin care salariile tuturor angajaţilor, de la stat şi din privat, pot creşte.

„În ciuda dezinformărilor din spaţiul public, scăderea contribuţiilor creşte salariul net şi nu afectează pensia. Punctajul la pensii se calculează în funcţie de salariul brut, nu de valoarea contribuţiei. PNL subliniază că măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care începând din acest an trebuie să plătească CAS”, mai arată sursa menţionată.

Ad

Exit mobile version