spot_img
duminică, 11 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

PNL anunță desființarea Secției Speciale pentru Magistrați „pe repede înainte”

Deputatul PNL Ioan Cupşa, membru al Comisiei juridice, a declarat joi că Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie să dispară, că se va lucra „pe repede înainte” în acest scop şi că se va interveni „de îndată” în legătură cu legea recursului compensatoriu.

„Trebuie să intervenim de îndată în legătură cu legea recursului compensatoriu. Trebuie să intervenim de îndată pentru ca secţia specială, adică Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie să dispară ca instituţie. O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean. Să nu uităm, că la referendum, cetăţeanul a spus clar că nu mai avem nevoie de OUG în ceea ce priveşte sistemul justiţiar. Avem şansa să trecem prin parlament astfel de iniţiative, iniţiativele noastre, ale PNL-ului, fiind deja înregistrate şi aflate în dezbatere parlamentară, în comisii, atât în ce priveşte abrogarea legii recursului compensatoriu cât şi privind desfiinţarea secţiei speciale”, a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Ioan Cupşa.

Această secţie specială, a precizat juristul, pe lângă faptul că încalcă un principiu al specializării şi pune un procuror al acestei secţii să se priceapă la toate, s-a remarcat prin felul în care a intervenit în bunul mers al justiţiei atunci când a solicitat dosarul Tel Drum pentru a-i fi trimis în competenţă de soluţionare şi s-a descalificat, „sau mai exact şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD,” atunci când a început urmărirea penală faţă de Codruţa Kovesi şi aşa cum o face în prezent, „când intimidează şi timorează judecători şi procurori”.

„Acest lucru (desfiinţarea, n.r.) se va întâmpla pe repede înainte. În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei”, a subliniat Ioan Cupşa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comitetul Nobel îi spune NIET lui Trump

    Premiul Nobel pentru Pace nu poate fi transferat președintelui...

    Wall Street Journal: Trump discută planuri pentru atacarea Iranului

    Administrația președintelui american Donald Trump a purtat „discuții preliminare”...

    În 2025 din totalul investițiilor străine in Ungaria 51% au venit din China

    Pe parcursul anului 2025, China și-a menținut statutul de...

    Trump îi lasă pe creditorii Venezuelei fără banii din petrol

    Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv...

    Ofensiva hard americană și planul soft power al Rusiei

    Este discutată transformarea politicii externe americane sub Trump: de...

    Articole relationate

    Categorii populare