Home Analize PNL a pierdut Piatra Neamț pentru PSD

PNL a pierdut Piatra Neamț pentru PSD

0
Presedintele PNL, Ludovic Orban, sustine o declaratie de presa dupa participarea la sedinta Biroului Executiv al PNL desfasurata in sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, marti, 8 ianuarie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Primarul liberal al municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea „la câteva sute de voturi” în faţa contracandidatului PSD, Adrian Niţă.

„Chiar dacă cetăţenii au decis prin vot că altcineva trebuie să se ocupe de parcursul oraşului în următorii patru ani, aproape la fel de mulţi au considerat că procesul de reclădire a oraşului trebuie să continue. Diferenţa mică de voturi nu face decât să ne înveţe lecţii şi să ne motiveze să fim mai buni. (…) Îi doresc succes în această misiune câştigătorului alegerilor, Adrian Niţă, şi echipei sale”, a scris, pe pagina de socializare, Andrei Carabelea.

Edilul a anunţat că mandatul său merge până la finalul lunii octombrie, timp în care va continua proiectele şi va finaliza investiţiile în curs.

Ad

Exit mobile version