Home highlight PMP va sesiza ANI pentru că Ponta nu a trecut în declaraţia...

PMP va sesiza ANI pentru că Ponta nu a trecut în declaraţia de avere un ceas de lux

0

Vicepreşedintele PMP Claudiu Palaz susţine că va sesiza Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru a cere cercetarea premierului Victor Ponta, pe motiv că acesta ar avea un ceas de lux, de peste 50.000 de euro, pe care nu l-ar fi trecut în declaraţia de avere, transmite Mediafax.

”Acesta (Victor Ponta – n.r.) este deţinătorul unui ceas Patek Philippe în valoare de peste 50.000 de euro, ceas care nu a fost trecut în declaraţia sa de avere, din mandatul deputatului Ponta din anul 2012, lucru ce ar fi fost impetuos necesar, conform legislaţiei în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă de marţi, semnat de Claudiu Palaz, vicepreşedinte al PMP şi preşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa.

Claudiu Palaz mai susţine că ”premierul Victor Viorel Ponta ori se sustrage verificărilor provenienţei acestui ceas, ori acesta este luat din bazar de la ruşi, ori l-a primit de la Vanghelie”.

Documentul conţine şi două fotografii în care Victor Ponta apare purtând ceasul respectiv.

Ad

Exit mobile version