Home Analize PMP consideră că Uniunea Europeană are datoria și obligația morală de a...

PMP consideră că Uniunea Europeană are datoria și obligația morală de a prezenta pentru cetățenii R. Moldova un plan clar de urmat pentru integrarea acestui stat și un orizont de timp bine definit pentru ca această țintă să fie atinsă

0

Partidul Mișcarea Populară consideră că Uniunea Europeană are datoria și obligația morală de a prezenta pentru cetățenii R. Moldova un plan clar de urmat pentru integrarea acestui stat în UE și un orizont de timp bine definit pentru ca această țintă să fie atinsă. Mai ales că acest obiectiv politic este susținut și de la nivelul oficial al statului român, se arată într-o scrisoarea adresată lui Josep Borrell Fontelles,Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate,de către liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

INTEGRAL SCRISOAREA:

Scrisoare deschisă pentru solicitarea accelerării procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea EuropeanăDomnului Josep Borrell Fontelles,Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate Partidul Mișcarea Populară, formațiunea membră a Partidului Popular European, solicită ca, având în vedere vizita oficială a domnului Josep Borrell Fontelles la Chișinău în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, să fie stabilit cu autoritățile Republicii Moldova un calendar concret, cu pași accelerați, pentru aderarea acestui stat la Uniunea Europeană. Ținând cont de: 1) Solicitarea Președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind aderarea țării sale la UE și pericolul reprezentat de Federația Rusă; 2) Acordul de Asociere aprobat de conducerea Republicii Moldova încă din iunie 2014 și care a fost ratificat de Parlamentul de la Chișinău în iulie 2014; 3) Faptul că majoritatea cetățenilor R. Moldova vorbesc limba română, limbă oficială a Uniunii Europene, iar o treime dintre aceștia au și cetățenie română; 4) Reformele implementate de Republica Moldova în ultimul an sub conducerea Președintelui Maia Sandu; 5) Greșeala istorică făcută de UE în încetinirea aderării la UE a Republicii Moldova după anexarea Crimeei de către Federația Rusă în 2014. Partidul Mișcarea Populară consideră că Uniunea Europeană are datoria și obligația morală de a prezenta pentru cetățenii R. Moldova un plan clar de urmat pentru integrarea acestui stat în UE și un orizont de timp bine definit pentru ca această țintă să fie atinsă. Mai ales că acest obiectiv politic este susținut și de la nivelul oficial al statului român.În acest moment, având în vedere agresiunea Federației Ruse asupra unui stat suveran cu o conducere legitim aleasă în urma unor alegeri democratice corecte, Uniunea Europeană trebuie să transmită un semnal de forță în ceea ce privește implementarea Parteneriatului Estic (din care face parte și Republica Moldova) pentru că vedem că toate concesiile făcute administrației de la Kremlin au fost inutile. Mulți dintre cetățenii R. Moldova sunt astăzi plecați la muncă în țări ale Uniunii Europene. Sunt oameni cinstiți și muncitori, care iubesc și respectă valorile și principiile care stau la baza Uniunii. Din această perspectivă, aderarea Republicii Moldova ar fi doar pecetluirea unei stări de fapt absolut necesare. PMP își reiterează ca principal obiectiv Unirea Republicii Moldova cu România în urma unui proces de decizie a ambelor state, dar credem că acest lucru poate fi realizat la fel de rapid și eficient sub umbrela Uniunii Europene.

Cu respect,Eugen Tomac,Deputat în Parlamentul European

Președinte al Partidului Mișcarea Populară

Ad

Exit mobile version