Home Analize PMP: Acordaţi, de urgenţă, despăgubiri pentru fermieri, altfel jumătate vor ajunge în...

PMP: Acordaţi, de urgenţă, despăgubiri pentru fermieri, altfel jumătate vor ajunge în faliment!

0

Partidul Mişcarea Populară solicită guvernului să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor, prin acordarea de despăgubiri şi triplarea subvenţiei la motorină, până la 5 lei/litru. Formaţiunea afirmă că, deşi la acest moment, un litru de combustibil este aproximativ 9 lei, subvenţia acordată de statul român a rămas tot la nivelul anului trecut, de 1,6 lei/per litru de combustibil. În caz contrar, până la sfârşitul anului, mai bine de jumătate din fermierii români îşi vor închide activitatea.

“Culturile actuale, de grâu, porumb, floarea soarelui, sunt compromise în procente care variază între 70% şi 100% iar mai bine de jumătate dintre fermierii români se întreabă cum vor reuşi să treacă de acest an. Nu doar că avem o secetă istorică, dar preţurile la combustibil şi inputuri s-au dublat iar cele la energie electrică s-au triplat. Fermierii abia făceau faţă cheltuielilor anului trecut, când motorina avea un preţ de 4 – 4,25 lei per litru, în timp ce subvenţia era de 1,6 lei. Acum, combustibilul este aproximativ 9 lei, iar statul plăteşte tot 1,6 lei. Sectorul agricol are nevoie de sprijin şi are nevoie astăzi”, a declarat Ion Melinte, vicepreşedintele PMP, seful departamentului de agricultură.

Potrivit partidului, ”amânarea acordării despăgubirilor va avea un efect negativ semnificativ, pe termen mediu şi lung, şi nu va afecta doar fermierii”.

“Lipsa resurselor financiare va duce la imposibilitatea achitării facturilor către furnizorii de inputuri, a impozitelor şi taxelor la stat şi a salariilor. Însă cel mai grav va fi faptul că fermierii nu vor avea fondurile necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă“, a completat şeful departamentului de agricultură.

Partidul Mişcarea Populară spune că a solicitat dublarea subvenţiilor pentru fermieri încă din luna martie a anului acesta, pe fondul creşterii preţurilor la combustibil, energie, inputuri, dar şi a semnelor unei secete extreme. Lipsa de reacţie şi implicare a guvernului a făcut ca, după aproximativ 5 luni, să ne aflăm în situaţia în care sectorul agricol românesc se află într-un moment critic.

Ad

Exit mobile version