Ploi torențiale ce vor ajunge și la 40 l/mp în Mehedinți

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două atenţionări Cod galben de furtuni şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seară, care vor cuprinde treptat peste trei sferturi din ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 9:00, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei şi al Crişanei, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 90 – 100 km/h.

În vestul şi sud-vestul teritoriului va ploua, iar în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, ploile vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica şi în centrul ţării, unde rafalele vor fi în general între 50 şi 60 km/h.

Judeţele afectate de primul Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UK nu va participa la atacurile asupra Iranului chiar dacă Trump e supărat

    Londra nu va participa la atacurile asupra Iranului și...

    Americanii au testat in Iran o nouă rachetă

    Armata americană a desfășurat în luptă noua rachetă Precision...

    Cine câștigă și cine pierde din războiul din Orient

    Invazia Iranului de către Statele Unite ar putea avea...

    Rareș Bogdan: Europa riscă să devină o citadelă roasă de molii

    Cât mai durează teroarea militaro-economică a axei Teheran-Moscova-Beijing? Când...

    Războiul din Orient va exploda inflația din România: Carburanții vor crește cu 15% și scumpirile vor fi in lanț

    Creșterea accelerată a prețului petrolului, după izbucnirea conflictului din...

    Articole relationate

    Categorii populare