Home Analize Pleşu despre meniurile la Cotroceni sub Iliescu, Constantinescu şi Băsescu: Pe vremea...

Pleşu despre meniurile la Cotroceni sub Iliescu, Constantinescu şi Băsescu: Pe vremea lui Constantinescu a fost trist din punct de vedere alimentar

0

Andrei Pleşu a dezvăluit miercuri preferinţele culinare ale foştilor preşedinţi ai României Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, precizând că, aflându-se în preajma acestora, ştie ce mirosuri erau la Cotroceni pe durata mandatelor lor.

„Eu am fost în preajma celor trei preşedinţi pe care i-am avut până acum. (…) Ştiu ce mirosuri erau la Cotroceni sub fiecare. Pe vremea lui Iliescu mirosea a tocătură: chifteluţe, sărmăluţe, zona asta”, a spus Pleşu, la dezbaterea „Istorie şi identitate gastronomică naţională”, organizată de Muzeul National de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu Gastroart.ro.

Despre perioada când la Cotroceni s-a aflat Emil Constantinescu, Andrei Pleşu a menţionat că era „trist din punct de vedere alimentar”.

„Pe vremea lui Constantinescu a fost trist din punct de vedere alimentar, fiindcă felul lui preferat, mi s-a părut mie, era friptură la tavă. Adică, ştiţi, chestia aia – nişte carne care pluteşte în ceva maro, într-un sos maro, gros. Iar la şedinţele foarte lungi – care se prelungeau – de CSAT, primeam la un moment dat sendvişuri fiecare, dar el nu lua sendvişuri şi lui i se aducea ce-i plăcea lui şi anume nectar de fructe, de piersici, cu biscuiţi. (…) Domnule preşedinte, nu se poate guverna cu nectar de fructe şi biscuiţi”, a spus, spre hazul asistenţei, Andrei Pleşu.

El a completat că, în general, lui Traian Băsescu nu-i plăcea să stea la masă.

„Băsescu nu ştiu ce mânca, pentru că mânca rapid, ca la popotă, ce i se aducea. Nu spun asta din băsism. Spun asta pentru că, pur şi simplu, nu părea să aibă înclinaţii… În general, nu-i plăcea să stea la masă. Când mergeam cu el în drumuri oficiale şi era invitat la masă de omologii lui, după ce termina de mâncat, mă întreba de ce nu plecăm. Pentru că el nu înţelegea. S-a terminat masa, asta a fost. Era o problemă să-l conving să mai stea puţin”, a menţionat Pleşu.

„Iohannis încă nu mi-a ieşit, dar mă străduiesc. (…) Iertaţi-mă, am căzut în anecdotică, aşa fac bătrânii. Au multe de povestit”, a adăugat Andrei Pleşu.

Ad

Exit mobile version