spot_img
6.5 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitatePlanurile Ungariei in Diasporă

Planurile Ungariei in Diasporă

-

Politica naţională nu poate fi concepută fără mass-media ungară – a subliniat sâmbătă, la Visegrád, Árpád János Potápi, secretarul de stat pentru politică naţională al Cancelariei Prim-ministrului, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

În cadrul celei de-a treia întâlniri a mass-mediei maghiare din Bazinul Carpatic, secretarul de stat a subliniat: datorită activităţii din ultimii ani, politica naţională este astăzi o uniune a reţelelor. O astfel de reţea a fost creată şi în mass-media, construcţia ei a început cu 30 de ani în urmă, fiind consolidată încontinuu – a spus el. 

- Advertisement -

Árpád János Potápi a reamaintit cuvintele fostului prim-ministru József Antall, care a spus că îşi doreşte ca în spirit şi în sentimente să fie prim-ministrul a 15 milioane de maghiari. Acesta a fost punctul de plecare al politicii naţionale moderne, urmat de înfiinţarea sistemului instituţional al politicii naţionale – a arătat secretarul de stat. 

El a identificat mai multe etape în domeniul politicii naţionale, începând din 2010, prima fiind crearea unui nou cadru juridic, adoptarea legii privind dubla cetăţenie. A fost creat un sistem de programe bine gândit, politica guvernului ungar cu privire la diasporă este observată şi adoptată în multe ţări din lume – a subliniat el. 

- Advertisement -

Începând cu 2014, accentul a fost pus pe dezvoltarea economică şi prosperitatea în ţara natală, iar după 2020, accentul s-a mutat pe crearea reţelelor. 

Dorim să ajungem la toţi maghiarii din întreaga lume, indiferent unde trăiesc, combinând instrumentele tradiţionale şi cele online – a declarat secretarul de stat. 

Vorbind despre rezultate, el a precizat că sunt sprijinite 5 500 de instituţii şi că din 2010 au fost alocate fonduri pentru 37 000 de proiecte. 

De asemenea, el a menţionat că, începând din 2023, subvenţia pentru învăţământ şi educaţie a fost majorată de la 22 400 de forinţi la 100 000 de forinţi pe persoană (de la 58,54 euro la 261,37 euro). 

El a indicat grădiniţele de limbă maghiară ca prioritate, deoarece, dacă se realizează contactul cu aceşti copii, există şansa ca părinţii îi vor înscrie într-o şcoală de limbă maghiară. Árpád János Potápi a pledat în favoarea dezvoltării viitoare a centrelor educaţionale şi a creării unui sistem concentrat de instituţii de învăţământ. Acest lucru nu ar fi benefic doar pentru părinţi, în ceea ce priveşte alegerea şcolii, ci ar consolida şi identitatea maghiară a copiilor şi preferinţa lor pentru instituţii maghiare. 

Secretarul de stat a evocat programul “Fără frontiere”, în cadrul căruia au fost sprijinite 10 000 de excursii prin care peste 520 000 de elevi din Ungaria au ajuns dincolo de hotare. 

El a amintit programul de dezvoltare economică, desfăşurat de ministerul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior. 

De asemenea, se acordă sprijin academiilor sportive şi a fost lansat programul ecvestru din Bazinul Carpatic – a înşirat el realizările. 

Secretarul de stat a abordat şi subiectul spaţiului virtual naţional, care va fi lansat la 1 ianuarie, în regim de testare, şi va permite accesul la emisiunile media publice şi la transmisiunilor sportive. La 16 noiembrie a demarat programul “Bun venit acasă”, care vine în ajutorul persoanelor care se întorc în Ungaria. 27 de birouri guvernamentale dispun de ghişeul special care acordă asistenţă administrativă şi acces online în limbile maghiară şi engleză. 

El a semnalat: 2024 va fi Anul naţiunii cooperante, expresie a angajamentului pentru consolidarea în continuare a unităţii naţiunii maghiare, în ciuda tuturor dificultăţilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img