spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.8 C
București

Planul Ungariei in domeniul economic: Locuințe la prețuri accesibile, bani pentru IMM-uri și putere de cumpărare mai mare

Noul plan de acţiune în domeniul politicii economice, adoptat marţi, se va baza pe trei piloni care vor ghida măsurile Guvernului ungar în următorii ani, a subliniat, joi, Márton Nagy, ministrul ungar al Economiei, la conferinţa Portfolio Budapest Economic Forum 2024, desfăşurată la Budapesta.

Márton Nagy a amintit că cei trei piloni vizează accesibilitatea la locuinţe, creşterea puterii de cumpărare a veniturilor şi lansarea programului „Demján Sándor” pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). 

Ministrul a declarat că, în acest an, PIB-ul Ungariei va creşte cu mai puţin de 1,5% , întrucât în al treilea trimestru nu se vor îndeplini aşteptările pieţei, creşterea fiind aproape de zero, însă în primul trimestru al anului 2025 se aşteaptă un salt semnificativ, PIB-ul putând depăşi 3%, iar ulterior să se situeze în intervalul 3-4%. 

Prezentând cei trei piloni ai noului plan de acţiune în domeniul politicii economice, ministrul Economiei naţionale a detaliat că în domeniul locuinţelor obiectivul realist este construirea, anual, a cel puţin 25 000 de noi locuinţe. De asemenea, consideră realizabile atingerea unor preţuri accesibile pe metru pătrat şi chirii accesibile. A subliniat că ratele dobânzilor pentru creditele ipotecare trebuie să revină la sub 5%. 

„Inflaţia imobiliară” a scăpat de sub control şi, în prezent, nu există măsuri care să o oprească – a precizat acesta. 

Márton Nagy a menţionat că Budapesta se confruntă cu o criză a locuinţelor. Dacă un tânăr doreşte să închirieze o locuinţă, trebuie să aloce peste 50%, chiar 60% din salariu pentru chirie – a subliniat politicianul. 

Acesta consideră că guvernul trebuie să se ocupe de problema locuinţelor, deoarece autorităţile locale nu au reuşit să o rezolve. A dat ca exemplu faptul că, în capitală, reglementarea închirierii pe termen scurt (Airbnb) s-a aflat în mâinile autorităţilor locale, dar, în opinia sa, nu au luat măsuri.

Guvernul intenţionează să impună un moratoriu, timp de doi ani nu va fi posibilă obţinerea unei noi autorizaţii pentru Airbnb şi se preconizează o creştere de 4-5 ori a impozitului pentru această activitate, însă aceasta va afecta doar Budapesta – a precizat ministrul. 

Creşterea puterii de cumpărare a veniturilor este posibilă în concordanţă cu creşterea economică – a subliniat Márton Nagy. Acesta consideră că, până în anul 2028, salariul minim de 1000 de euro şi salariul mediu brut de un milion de forinţi (aproximativ 2500 euro) pot fi atinse, dar creşterea salariilor trebuie să se bazeze pe creşterea economică – a subliniat ministrul. 

În cadrul programului „Demján Sándor”, nu se doreşte creşterea numărului de IMM-uri, ci mai degrabă dublarea dimensiunii acestora, pe baza cifrei de afaceri sau a bilanţului – a precizat politicianul. 

Printre obiectivele importante a menţionat, printre altele, dublarea ponderii IMM-urilor autohtone în totalul exporturilor, creşterea accesibilităţii digitale a micilor întreprinderi, precum şi a posibilităţilor acestora de a contracta credite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare