Picturi murale din secolul XIV-lea descoperite într-o biserică medievală din Covasna

Noi picturi murale interesante din secolul al XIV-lea au fost descoperite de restauratorul Tamás Szakáts pe peretele exterior al bisericii medievale din Saciova, un mic sat din judeţul Covasna aparţinând comunei Reci – a relatat vineri portalul de ştiri Szekelyhon.ro.

Două scene sunt vizibile într-o nişă de perete din partea de nord a naosului: una reprezintă închinarea regilor (deşi, din cauza lipsei de spaţiu, doar un singur rege se apropie de Fecioara Maria care îl ţine în braţe pe Micul Isus), iar pe celălalt se vede Cristos arătându-şi rănile necredinciosului Toma – a explicat pentru Székelyhon istoricul de artă Mihály Jánó, care a anunţat descoperirea pe pagina sa de socializare. 

Potrivit expertului, faptul că aceste picturi murale se află în exterior este deja o raritate, dar şi compoziţia în sine este interesantă. Autorul este acelaşi artist care a pictat frescele descoperite anterior pe pereţii interiori ai bisericii medievale şi care înfăţişează legenda sfântului rege Ladislau – a precizat Mihály Jánó. Istoricul de artă şi-a exprimat speranţa că picturile descoperite recent pe peretele exterior vor putea fi reunite în scene inteligibile, „lizibile”.

La Saciova continuă lucrările de consolidare structurală şi de renovare a micii biserici reformate, începute mai demult cu o finanţare de 2,4 milioane de euro obţinută din fondurile de restaurare ale UE destinate României. Székelyhon a reamintit că biserica medievală a devenit unul dintre punctele Traseului Sfântul Ladislau, unul dintre cele 12 trasee culturale şi turistice incluse în programul România Atractivă, datorită picturilor murale interioare ale legendei Sfântului Ladislau, descoperite anterior.

Anul trecut, cotidianul Háromszék a publicat un reportaj detaliat – pe baza informaţiilor furnizate de primarul Lehel Dombora şi pastorul reformat László Levente Dezső – în care a relatat despre începerea lucrărilor de restaurare la biserica-monument din secolul al XIV-lea din Saciova, datorită unei subvenţii din partea PNRR care va permite şi construirea unui centru de vizitare pe terenul adiacent, cu posibilitate de cazare, în locul vechii case parohiale dărăpănate.

Mihály Jánó a publicat în 2012 un studiu privind istoria bisericii, valoarea sa artistică, istorică şi arhitecturală. Existenţa satului Saciova în secolul al XIV-lea nu a fost confirmată de surse documentare, dar picturile murale arată că biserica satului exista deja în secolul al XIV-lea, având un sanctuar, însă este tot atât de clar că ea a fost supusă ulterior mai multor modificări. Biserica era cunoscută mai ales datorită tavanului casetat pictat cu motive florale din secolul al XVIII-lea, pentru care a fost inclusă şi pe lista monumentelor protejate. În anul 2000, istoricul de artă Mihály Jánó şi restauratorul de picturi murale Lóránd Kiss au descoperit un fragment de 1,5 m dintr-o pictură murală din secolul al XIV-lea, pe peretele nordic al naosului, care reprezintă „scena urmăririi” din legenda Sfântului Ladislau, o temă iconografică specifică picturii murale medievale maghiare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare