Peste 30 de miliarde de dolari au ieşit din pieţele bursiere

Investitorii şi-au scos săptămâna trecută banii din acţiunile bursei americane într-un ritm aproape record iar achiziţiile de titluri de trezorerie au ajuns la maximul ultimilor 10 ani, potrivit CNBC citat de Ziarul Financiar.

Din acţiunile şi obligaţiunile americane au ieşit 24,2 miliarde de dolari – al treilea cel mai ridicat nivel din istorie – iar la nivel global, peste 30 de miliarde de dolari au ieşit din pieţele bursiere, totalizând al doilea cel mai ridicat nivel din istorie, şi cel mai ridicat de la criza financiară până în prezent, potrivit strategilor de la Bank of America Merrill Lynch.

Ieşirile de capital au atins cel mai înalt nivel de la corecţia pieţei din februarie. În acelaşi timp, intrările de capital în obligaţiuni au rămas la un nivel scăzut, de 700 de milioane de dolari.

„Agitaţia aceea, pierderile pe care le-au înregistrat oamenii pe pieţele din afara SUA în urma războiului comercial a dus probabil la ce vedeţi acum pe pieţele bursiere în ultima săptămână – o mare mutare de forţe, o luptă pentru calitate”, spune Michael Hartnett, strateg-şef de investiţii în cadrul Bank of America Merrill Lynch.

„Nu e ca şi cum ar fi februarie 2016. Nu e ca şi cum privim recesiunea în ochi şi toată lumea se uită înspre reglementatori şi se panichează. Nu asta se întâmplă. Oamenii îşi repoziţionează activele”, spune el. „Asta explică ce s-a întâmplat cu pieţele în ultimele zile. Vrei să cumperi frică şi să vinzi lăcomie”.

Hartnett spune că luna iulie ar putea fi o lună în care investitorii vând volatilitate, dar piaţa va deveni apoi mai abruptă în august şi septembrie, înainte de alegeri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare