Peste 2.500 de persoane reținute în Rusia la protestele pro Navalnîi

Zeci de mii de oameni au protestat sâmbătă în Rusia la apelul opozantului Aleksei Navalnîi pentru a cere eliberarea sa, demonstraţii ilegale în urma cărora au fost reţinute peste 2.500 de persoane şi au avut loc ciocniri în mai multe mari oraşe, inclusiv la Moscova, relatează AFP şi Reuters conform Agerpres.

Principalele proteste proteste au avut loc la Moscova şi Sankt Petersburg, fiecare cu câte 20.000 de participanţi, potrivit jurnaliştilor AFP. La rândul său, Reuters a estimat că la Moscova s-au adunat cel puţin 40.000 de persoane.

Manifestaţii au avut însă şi în zeci de alte oraşe, o mişcare de o amploare geografică rară în istoria recentă a Rusiei.

Oamenii au scandat „Putin, hoţule!”, „Navalnîi, suntem cu tine” sau „Libertate pentru deţinuţii politici!”.

La Moscova, au avut loc ciocniri în mai multe rânduri în cursul după-amiezii, poliţiştii lovindu-i cu bastoane pe manifestanţi, în timp ce aceştia replicau cu bulgări de zăpadă şi alte proiectile.

La începutul serii, sute de persoane s-au adunat la închisoarea Matroskaia Tişina, unde este deţinut opozantul Aleksei Navalnîi, în nordul Moscovei. Poliţia a efectuat mai multe arestări şi i-a lovit pe manifestanţi cu bastioane pentru a-i dispersa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare