Peste 130 de cupluri din Drobeta Turnu Severin au sărbătorit în această seară nunta de aur

Peste 130 de cupluri din Drobeta Turnu Severin au sărbătorit în această seară, nunta de aur, la 50 de ani de căsnicie, în cadrul unui eveniment festiv organizat de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

“Am acceptat invitația primarului Marius Screciu, de a fi alături de cei care sunt un exemplu pentru noi toți!Le transmit cele mai calde gânduri de respect pentru tot ceea ce au construit împreună, pentru copiii și nepoții pe care i-au educat și i-au dat societății noastre!Iubirea și prețuirea pe care au împărtășit-o sunt valori reale prin care au fost puse bazele acestor căsnicii statornice!Le doresc multă sănătate tuturor și viață lungă împreună!Pe de altă parte, îl felicit pe primarul Marius Screciu pentru faptul că după trei ani de pandemie, a reușit să reia acest eveniment!La mulți ani!”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Am avut plăcerea de a sărbători, în această seară, sute de severineni care au împlinit peste 50 de ani de căsătorie.Societatea românească traversează niște vremuri în care conceptul de familie a devenit tot mai confuz, în care tinerii căsătoriți au uitat să lupte, au uitat să tolereze, au uitat de stabilitate. Evenimente precum cel de astăzi aduc laolaltă oameni de la care putem învăța despre iubire, despre respect, despre susținere.Le mulțumesc pentru lecțiile de viață și le urez, cu toată dragostea, „La Mulți Ani!”, a declarat primarul Marius Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare