Home Analize Peste 1000 de foști angajați ai Ministerului american al Justiției cer demisia...

Peste 1000 de foști angajați ai Ministerului american al Justiției cer demisia ministrului

0

Mai mult de 1.000 de foşti angajaţi ai Ministerului Justiţiei american au cerut duminică demisia lui Bill Barr, care conduce această instituţie de un an, reproşându-i că a intervenit în dosarul penal al unui apropiat al lui Donald Trump, potrivit AFP.

„Nimeni nu trebuie să primească un tratament de favoare în urmăriri penale pentru că este un aliat politic apropiat preşedintelui”, au scris peste 1.100 de foşti funcţionari, care au lucrat pentru administraţii democrate şi republicane, într-o scrisoare deschisă publicată pe internet.

Fostul consilier şi prieten al lui Donald Trump, Roger Stone, a fost recunoscut vinovat că a minţit în Congres şi a influenţat un martor în cadrul anchetei asupra ingerinţelor Moscovei în alegerile prezidenţiale din 2016, iar în prezent aşteaptă pronunţarea sentinţei.

Procurori federali au recomandat luni o sentinţă cuprinsă între 7 şi 9 ani închisoare, atrăgându-şi mânia lui Donald Trump, care a apreciat pe Twitter că propunerea ar fi „foarte nedreaptă”. A doua zi, ministrul justiţiei a dezavuat propunerea procurorilor şi a sugerat o pedeapsă „mult mai mică” în numele „intereselor justiţiei”.

Bill Barr a asigurat în continuare că afirmaţiile prezidenţiale nu au avut niciun impact asupra deciziei serviciilor sale, invitându-l totodată pe Donald Trump să evite acest gen de mesaje pe Twitter care îi fac munca „imposibilă”.

„Salutăm recunoaşterea tardivă de către ministrul Barr că deciziile ministerului trebuie să fie independente de politică”, comentează foştii funcţionari în scrisoarea lor. „Dar acţiunile sale pentru a se plia ordinelor preşedintelui vorbesc mai mult decât cuvintele sale”, conchid ei, cerându-i să demisioneze.

„Cum noi avem puţine speranţe că el o va face, revine fiecăruia angajat al ministerului misiunea de a lua măsurile necesare pentru a apăra o justiţie apolitică”, adaugă ei, invitându-i să denunţe eventuale noi ingerinţe la nivel ierarhic, să se retragă din dosare politizate, ba chiar să demisioneze şi să facă publice astfel de situaţii.

Ad

Exit mobile version