Home Analize PERFORMANȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PSD: UNITATE DE PRIMIRI URGENȚE NOUĂ PENTRU MEHEDINȚI

PERFORMANȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PSD: UNITATE DE PRIMIRI URGENȚE NOUĂ PENTRU MEHEDINȚI

0

Lucrările la noul corp de clădire al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin au fost finalizate, iar de astăzi, secția este dată în folosință.

Proiectul realizat de Consiliului Județean Mehedinți aduce o unitate modernă, cu spații și circuite care corespund tuturor normelor sanitare în vigoare.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a vizitat astăzi noua unitate alături de ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Adrian Câciu.

Practic, s-a construit un nou pavilion cu regim de înăltime P+1, dotat cu toate utilitățile: instalație sanitară, instalație electrică, de climatizare, ventilație, încălzire cu agent termic primar și gaze naturale, PSI.

Valoarea totală a investiției este de 18.676.222.69 lei cu TVA, 8.232.841.29 lei fiind fonduri europene accesate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, iar contribuția Consiliului Județean Mehedinți fiind de 10.443.381 lei.

Noul corp crește suprafața UPU cu 960 mp, de la 580 mp, la 1540 mp și este dotată cu aparatură nouă achiziționată, pe de o parte, în cadrul proiectului, iar pe de altă parte, prin finanțare asigurată de Ministerul Sănătății.
Astfel, Ministerul Sănătății a alocat fonduri pentru un nou Computer Tomograf de înaltă performanță și un sistem RX pentru radiografii de calitate superioară, ambele în valoare de 11,4 milioane lei. Echipamentele au fost instalate la etajul clădirii, în zona de radiologie.

Obiectivul de investiții include heliportul recepționat în toamna anului 2023 și asigură transportul rapid al pacienților în stare gravă către centre universitare din țară.

“Acest proiect reprezintă un pas important pe care mi l-am propus și acum îl facem, în îmbunătățirea calității actului medical pentru pacienții din Mehedinți. Totodată, oferă condiții excelente de lucru pentru personalul medical.

Mulțumesc tuturor celor implicați și vă asigur că vom continua să investim în sănătatea cetățenilor județului Mehedinți! Avem proiecte importante pentru perioada următoare și le vom implementa pentru ca cetățenii să aibă condiții bune de diagnosticare și tratament la noi în județ.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

“Se fac spitale în România. În ultimii trei ani, 219 unități spitalicești au fost, pe de-o parte, modernizate, altele construite de la zero sau reabilitate și aduse la standardele anului 2024, ceea ce cred că toți oamenii din România și-au dorit. În total, 6 miliarde de euro sunt la dispoziția României în această perioadă, până în 2028-2029, pentru investiții în sănătate. Ar fi păcat de Dumnezeu să pierdem acest tren care nu trece de multe ori prin gara României! Eu sunt optimist! Îl felicit pe domnul președinte Aladin Georgescu! Există această intenție de investiții accelerată aici. Mehedințiul este deja un model în care fondurile europene au transformat județul și transformă, în continuare și municipiul Drobeta Turnu Severin.”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în urma vizitei pe care a efectuat-o la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Ad

Exit mobile version