Percheziţii la Suceva în dosarul APIA

La această oră au loc patru percheziţii în dosarul subvenţiilor ilegale acordate de APIA Suceava, scrie Monitorul de Suceva. Sunt vizate sediile a două instituţii, respectiv Primăria Udeşti şi Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşune „Oadici” Udeşti, dar şi două locuinţe particulare. La audieri urmează să fie aduse două persoane în calitate de suspecţi. După câte se pare, spune Monitorul de Suceva, este vorba de primarul Săvel Botezatu şi Marinela Borza, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşune „Oadici” Udeşti.„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare al Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2014 şi infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei, comise în perioada octombrie – noiembrie 2014”, se arată într-un comunicat al DNA.Dosarul a fost instrumentat cu ajutorul Serviciului Român de Informații și Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski: Rușii ne-au dat 2 luni la negocierile cu americanii să plecăm din Donbas

    În timpul contactelor sale cu partea americană, Moscova a...

    Șeful Pentagonului refuză să confirme angajamentul Americii pentru apărarea colectivă a NATO

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a refuzat astăzi...

    Cum atacă UE România in afacerea gazelor

    Politica europeană de captare a CO2 este un atac...

    Articole relationate

    Categorii populare