Home Analize Pentru că „luptă” cu Covidul cresc salariile din Prefecturi

Pentru că „luptă” cu Covidul cresc salariile din Prefecturi

0

Liberalii pregătesc modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât personalul angajat în prefecturi să fie trecut din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat, ceea ce presupune majorarea veniturilor acestora, indică documente oficiale analizate de Profit.ro.

Argumentul cu care este susținută majorarea salarială este acela că ”instituțiile Prefectului din întreaga țară, alături de celelalte autorități, fac parte, în continuare, din linia I de acțiune pentru combaterea răspândirii Covid”. Ca urmare, au fost făcute ”primele demersuri pentru modificarea și completarea Legii 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, fiind ”necesară trecerea personalului angajat în instituțiile prefectului din categoria funcțiilor teritoriale, în categoria funcțiilor de stat, ceea ce ar presupune, totodată, majorarea veniturilor acestora”.

Potrivit sursei menționate, Ministerul Afacerilor Interne a calculat deja impactul bugetar al majorării, impact care se ridică la 4,3 milioane lei lunar, ceea ce înseamnă 51,6 milioane lei anual.

Ad

Exit mobile version