PNL Iași a trecut masiv la racolări de primari din județ, indiferent dacă au sau n-au probleme penale. Cătălin Martinuș, fost membru PSD, racolat de PNL, dar care va candida „independent cu sprijin liberal”, este condamnat în primă instanță la 1 an și 4 luni de închisoare pentru fraudă cu fonduri europene.Pe lista candidaților de la CJ și CL Iași filiala lui Costel Alexe n-a avut nicio emoție în a-l pune pe locuri eligibile, pe ambele, pe fostul director din CFR Sorin Alexandru Trandafirescu, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. În plus, încep să apară mărturii din țară că Ministerul Mediului, condus de Costel Alexe, pune presiune prin instituțiile subordonate pe primarii PSD pentru a trece la PNL, scrie Reporter Is.
PNL Iași l-a propulsat pe unul dintre vicepreședinții Biroului Permanent Județean pe două liste de consilieri locali, având șanse de a fi ales pe ambele. Dar, candidatul Sorin Alexandru Trandafirescu, fost director în CFR, este inculpat într-un dosar de trafic de influență și luare de mită făcut DNA în 2015 și aflat pe rol la Tribunalul Cluj Napoca.
Conform rechizitoriului făcut de procurori, Trandafirescu, care era director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă, din cadrul CFR S.A., este acuzat de trafic de influență în cazul contractului de revizii pentru trenurile Săgeata Albastră ale CFR dintre compania națională și SC Remarul 16 Februarie SA Cluj Napoca.
Trandafirescu a scris în prima sa declarație de avere, în 2012, că i-a împrumutat 500.000 de euro unui apropiat al său, deși era la acea dată un simplu angajat la stat
Sorin Trandafirescu a fost consilier local la CL Iași între 2012 și 2016. Conform declarației de avere de pe site-ul Primăriei Iași, acesta ar deține un apartament de 78 mp și un teren intravilan de 2.250 mp în Holboca. În 2016 declara un Subaru Forester, și un credit de 36.000 de euro la BRD.
Ceea ce atrage atenția în declarația sa este însă altceva: Trandafirescu i-a dat un împrumut de 500.000 de euro lui Victor Letfer. Nu se știe când, nu se știe scandența, împrtumutul apare în fiecare declarație din perioada 2013 – 2016.
Victor Lefter, care are acum 71 de ani, este membru în două CA-uri, pus de Primărie. Este personajul care a devalizat Sometchim și a mutat un teren de pe Sfântul Andrei din proprietatea firmei în proprietatea sa. L-a vândut în 2017, cu 3,6 milioane de euro, către Iulian dascălu, pentru Palas 2.
La doar câteva săptămâni după ce i-au intrat banii din vânzarea terenului, Lefter a preluat BDK Corporation (care-i avea asociați pe Ionuț Claudiu Bobu și Lucian Răchiteanu). Berlin Doner Kebab (BDK) era vechea șaormărie controlată de Mircea Rotariu, prietenul și asociatul familiei Harabagiu, viceprimarul Iașului.