Pelerinajul din sâmbăta Rusaliilor va fi organizat la Şumuleu-Ciuc în şaua muntelui

Pelerinajul din sâmbăta Rusaliilor va fi organizat la Şumuleu-Ciuc în şaua muntelui – a anunţat primăria municipiului Miercurea Ciuc vineri, pe pagina sa de socializare.

Anunţul a fost făcut de Attila Korodi, primarul municipiului,
la şedinţa de vineri a consiliului local. Primăria a adăugat:
detaliile vor fi precizate în urma discuţiilor de coordonare cu
reprezentanţii provinciei franciscane şi cu autorităţile.

În Miercurea Ciuc se aplică în prezent regulile epidemiologice
cele mai permisive la nivel de ţară. Rata de infecţie a
municipiului a fost de 1,16 ‰ în ziua de vineri . La fel de scăzută
(1,22 ‰) este şi proporţia noilor infecţii în judeţul Harghita.

Attila Korodi a declarat prin telefon agenţiei ungare de presă
MTI: pe baza datelor actuale referitoare la infecţie şi conform
legilor în vigoare, locuitorii din Miercurea Ciuc pot participa la
pelerinajul care va avea loc în şaua muntelui. Municipalitatea
doreşte să se pună de acord cu reprezentanţii bisericii
romano-catolice şi cu autorităţile statului cu privire la
posibilitatea primirii pelerinilor veniţi din alte aşezări.
Primarul consideră un lucru sigur că pelerinajul cetăţenilor ungari
la Şumuleu-Ciuc nu va fi posibilă nici anul acesta – cu excepţia
delegaţiilor oficiale. El a adăugat: vor fi elaborate diferite
scenarii dintre care se va alege, de comun acord cu reprezentanţii
bisericii romano-catolice şi ai autorităţilor statului, varianta
care permite pelerinajul implicând riscul epidemiologic cel mai
mic.

Erik Urbán, şeful provinciei franciscane din Transilvania, care
organizează în mod tradiţional pelerinajul, la întrebarea agenţiei
MTI a declarat doar atât: se aşteaptă consultarea cu autorităţile.

Anul trecut, din cauza restricţiilor epidemiologice,
pelerinajul tradiţional de la Şumuleu-Ciuc din sâmbăta Rusaliilor a
fost anulat. Credincioşii au putut urmări slujba transmisă din
biserica din Şumuleu-Ciuc pe mai multe canale de internet, în
transmisia televiziunii Duna şi a Radioului Mária din Transilvania.
În faţa bisericii s-au adunat atunci aproximativ 250 de persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Articole relationate

    Categorii populare