PE UN DRUM DIN MEHEDINȚI NEASFALTAT ÎN 30 DE ANI, ACUM SE ASFALTEAZĂ ZI ȘI NOAPTE

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers în această după-amiază pe DJ607, acolo unde se asfaltează lotul 5 al proiectului prin care se modernizează/reabilitează 112 km drumuri județene în Mehedinți. Este tronsonul cuprins între Strehaia (intersecție cu DN 67A) — Grozești — limita județ Gorj.

“Am stat de vorbă cu reprezentanții constructorului și mă bucur să constat că fac toate eforturile pentru ca oamenii să aibă un drum civilizat, astfel încât lucrează zi și noapte. Muncitorii au fost organizați pe echipe și ture și se asfaltează 24/24 de ore.

Mă bucur că oamenii de aici au pentru prima dată șansa de a circula în condiții bune către casele lor! Am stat de vorbă cu ei și sunt mulțumiți de ceea ce se face acum, ceea ce nu s-a făcut de 30 de ani!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Până acum s-a lucrat la infrastructura drumului, s-au făcut rigolele și podețele. Asfaltarea a început de ieri, s-a turnat primul strat în satul Păsărani, iar în maximum 3 săptămâni va fi asfalt pe 16 kilometri din lungimea tronsonului, cei care traversează intravilanul localităților Păsărani, Șușița, Grozești și Cârceni.