- Reclama -
de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Eurovision 2022: paradoxal, de data asta Putin chiar e de ”vină” pentru ce s-a întîmplat azi noapte la Torino. Și nu în premieră. Pentru a doua oară în cîțiva ani, Ucraina cîștigă politic concursul, pe baza unui vot/aranjament de compasiune generat de invadarea țării de către Rusia. Situația devine complicată. Politizarea a atins în ultimii ani atît de mult varii evenimente artistice, încît publicul își pierde vertiginos încrederea în onestitatea trofeelor de orice fel. Următorul pas ar fi forțarea calificării Ucrainei la Mondialul de fotbal din Qatar, eventual printr-un rezultat la masa verde și tacîmul ar fi complet. Marea întrebare e: ajută cu adevărat Ucraina asemenea manevre sau, dimpotrivă, mai mult îi fac rău?
Cea mai previzibilă victorie din istoria Eurovision, anunțată, ironic, de săptămîni bune pe rețelele sociale ori în media – a dat-o ca sigură în tabletele sale pînă și maestrul Ion Cristoiu, complet în afara fenomenului muzical – s-a produs, în fine, azi noapte: a cîștigat Ucraina, cu destul de controversatul sistem al voturilor publicului.
O victorie care duce fenomenul artistic, ca și ideea de competiție în sine, în zona ridicolului.
Pentru acest gen de performanță o sumedenie de artiști de talent și staffurile lor muncesc din greu luni și ani, pentru ca în momentul-cheie să li se spună, sorry, avem pe unii necăjiți care trebuie ajutați moral.
Conform acestui raționament, Siria ar trebui să cîștige mondialul de fotbal, pentru că are milioane de refugiați din cauza războiului civil, Coreea de Nord ori Ghana ar revendica Eurovisionul sau Oscarul pe motiv de foamete șamd. Ne oprim aici ca să nu dăm idei.
E pentru a doua oară cînd Ucraina e recompensată pe mîna lui Putin.
În anul următor invadării Crimeei, în 2014, o tînără cîntăreață ucraineană din peninsulă, Jamala, de origine tătară, a lansat o melodie numită ”1944”, cu mesaj politic puternic, în care vorbea despre drama tătarilor deportați din peninsulă în locuri aflate la mii de kilometri distanță, precum Uzbekistan, de către sîngerosul Stalin, în anii 40. Melodia nu doar că era parțial în limba tătarilor din Crimeea, dar era interpretată de urmașa unei tătăroaice deportate de Stalin.
Paralela între prigonirea Crimeei de către Stalin și, ulterior, de către Putin era mult prea străvezie. Interesant, deși regulamentul Eurovision interzice clar politizarea melodiilor, cea a Jamalei nu a avut probleme să fie admisă în ediția din 2016, unde același vot al publicului i-a adus recordul de puncte al concursului, de pînă atunci: 534. În acest moment, Ucraina deține două din primele patru locuri în topul punctajelor maxime din istoria Eurovision, lider fiind Portugalia. Politizarea unui cîntec prin înfierarea protestelor anti-Lukașenko a eliminat anul trecut, însă, Belarusul. Nu toți sunt la fel de norocoși.
Un oficial al organizației care reprezintă poporul tătar din Crimeea, Refat Chubarov, descria în 2016, conform presei, importanța victoriei ca fiind imensă pentru Crimeea și pentru această minoritate: “Ucraina a primit acum întreaga înțelegere a lumii din cauza victoriei Jamalei”.
Să reamintim: deși mare parte a rezidenților din Crimeea erau încîntați să intre sub pulpana Moscovei, tătarii s-au opus îndîrjit anexării operate de Putin, neputînd uita genocidul lui Stalin.
Azi noapte, la votul specialiștilor din juriile celor 40 de țări, melodia Ucrainei, cîntată de Kalush Orchestra, nu stătea prea grozav, bătălia fiind între Marea Britanie, Suedia, Spania ori Grecia. Nici reacția celor din sală nu fusese la fel de entuziastă ca la alte vedete.
A venit valul de puncte de la ”public” și Ucraina umflă lejer trofeul. Cu o melodie nu neapărat rea, dar nici pe departe cea mai bună.
La cîteva ore izbucnește scandalul: presa internațională scrie că șase țări, între care România, au fost eliminate de la jurizare, pe motiv de tentativă de manipulare a votului, iar în contul lor au votat un soi de algoritmi de calcul, opțiune cel puțin stranie. E ca și cum un președinte nu mai e ales pe baza voturilor, ci a sondajelor și a estimărilor analiștilor.
Și se mai află oficial că juriul român a dat punctele Moldovei, dar ele au fost deturnate către Ucraina. Țările vizate de decizia organizatorilor Eurovision au fost: România, Georgia, Azerbaijan, San Marino, Polonia şi Muntenegru, toate prezente în semifinala a doua.
Suntem victime ori escroci?
Adevărul pare să fie undeva pe la mijloc.
În spatele Eurovision se dezbate aprins de mulți ani despre politica de cartel practicată de anumite țări, cu legături cultural-istorice ori de altă natură, care se votează reciproc.
De un asemenea cartel sunt suspectate demult România și Moldova.
Să ne înțelegem: o asemenea strategie e cît se poate de condamnabilă, pentru că juriile trebuie să răsplătească talentul și nu frățiile istorice.
Altfel, e ca și cum un artist ar fi validat nu de public, ci de rubedenii, ”mînca-l-ar mama de cîntăreț talentat”.
Și totuși, mai sunt și alte aspecte, nu tocmai onorabile, dincolo de partizanatul nefiresc al unor țări.
Există informații – și nu de ieri, de azi – că gigantul European Broadcasting Union, rețeaua televiziunilor și radiourilor europene, ”nașul” concursului, operează manevre oculte în concurs, inclusiv prin șantaj.
Are diverse arme, iar una dintre ele e datoria pe care multe țări o au la EBU. Datorie care poate exclude o țară din concurs.
Iar prima țară exclusă vreodată – și singura pînă la eliminarea de acum a Rusiei, după invazie – a fost România, în 2016, fix ediția la care a cîștigat Ucraina. Nu doar eliminată, dar lăsată și fără dreptul transmiterii concursului.
Sigur, dacă respectiva țară e ”fată de comitet”, EBU poate închide ochii la datorii, o vreme. Și nu e vorba doar de participarea la Eurovision: EBU dă accesul către transmiterea a numeroase competiții sportive mari șamd. Nu e recomandat să te pui rău cu ea.
România s-a confruntat cu niște probleme bizare și în 2018, cînd am ratat calificarea în finala Eurovision din cauza unor așa-zise probleme cu sistemul de vot în țările cu mari comunități de români, în timpul celei de-a doua semifinale a competiției. Azi noapte, absența comunicatorului român din transmisiunea concursului a fost motivată tot de probleme tehnice, pentru ca apoi să se afle adevărul privind descalificarea.
Manevrele oculte ale EBU sunt motivate de dorința de bani și de influență, chiar politică. Victoria Ucrainei a fost salutată imediat și publicitar-ostentativ de toți marii lideri europeni, plus nr.2 în NATO, Mircea Geoană.
Mulți se întreabă, poate, ce caută Australia la Eurovision? Nu e nici măcar în aceeași emisferă, cu Europa.
Răspunsul e audiența mare la antipozi. Adică bani. Acei bani care șterg granițe și apropie continente.
Nu e singurul caz. La Eurovision participă și Israel, și țări din Asia și se pregătește SUA, conform unor informații neoficiale.
Oricum, între membrii EBU și-au făcut loc de-a lungul anilor state africane, asiatice șamd. Prezența la Eurovision a Israelului, a dus la scandaluri soldate cu refuzul arabilor de a transmite ori boicota concursul, integral or parțial.
”EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectată de a manipula votul la Eurovision Song Contest și are dreptul de a elimina astfel de voturi”, se arată în comunicatul oficial de anulare a voturilor.
Anularea ar fi fost absolut de înțeles. Prinse cu mîna în sac, cele șase țări trebuiau excluse de la vot.
Doar că bomba aici se ascunde: ele au fost date la o parte și în locul lor ar fi votat niște algoritmi, care ar fi stabilit că voturile trebuie să meargă la Ucraina.
O decizie care aruncă pete mari pe victoria ucraineană și care va întări enorm percepția că nu mai există pe nicăieri vreo corectitudine, cu excepția cele politice.
Ca să fie bîlciul complet, Italia anunță că hackerii ruși de la Killnet au încercat să dea atacurile la voturile electronice.
Acum trei ani, relația Rusia-Ucraina mai producea un scandal: Maruv, reprezentata Ucrainei decidea brusc să se retragă din Eurovision, după ce i se ceruse să semneze un contract prin care să se angajeze că nu va susține concerte în Rusia înaintea competiției. Maruv, pe numele real Anna Korsun, a spus că este dispusă să accepte această condiție, dar a susținut că alte clauze ar fi făcut din ea un „instrument” pentru propagandă.
Dacă Putin invada Ucraina în vara anului trecut, probabil ”Bad Roads”, propunerea Ucrainei, ar fi luat Oscarul pentru cel mai bun film străin. Chiar dacă era coproducție cu rușii. Dar invazia a venit prea tîrziu pentru Oscar.
Dar nu e tîrziu pentru alte trofee model Eurovision.
Problema e că acest tip de victorii, în loc să întărească necesara compasiune și solidaritate a altor popoare cu Ucraina, riscă să producă exact efectul contrar, supunînd reprezentanții Ucrainei oprobriului public internațional.
Pînă la ora scrierii acestor rînduri, oricum, e de mirare că Volodimir Zelenski nu a cerut deja comunității internaționale fonduri pentru organizarea Eurovisionului de anul viitor. În schimb, ”The Big Five”, adică Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania, țările care sunt marii finanțatori ai Eurovision, care fac jocurile mari și și-au rezervat dreptul calificărilor perpetue direct în finală, se bat deja pentru organizarea concursului, în locul Ucrainei tăvălite de Putin.
- Advertisement -
