Home Analize Paul Stănescu: PSD vrea anticipate

Paul Stănescu: PSD vrea anticipate

0

Paul Stănescu, secretarul general al social-democraților, a declarat că PSD vrea alegeri anticipate, transmite b1.ro.

El le-a transmis colegilor de partid că trebuie să dea dovadă că nu le e teamă de acest scrutin.

Numărul 2 în PSD a mai afirmat că de vină pentru actuala criză politică sunt PNL și președintele Klaus Iohannis.

Vrem alegeri anticipate, indiferent cum vor fi ele, a insistat Stănescu, citat de G4Media.

„Mereu se vehiculează în mediul public că ne e teamă de alegeri anticipate. Eu v-aș ruga să facem un lucru. Sigur, indusă în spațiul public, această chestiune, ca și cum noi am fi provocat această criză politică, care știm bine e provocată de președintele Iohannis și de PNL. Eu v-aș spune, pentru că tot timpul noi, membrii PSD, am fost oameni responsabili în ceea ce privește viața românilor și economia României, eu v-aș spune următorul lucru: să nu mai spunem în spațiul public ”nu ne e teamă de alegeri anticipate”. Vrem alegeri anticipate, indiferent cum vor fi ele. Chiar dacă sunt convins că poate unii sunteți șocați de ceea ce spun, dar de data asta trebuie să dăm dovadă că nu ne e frică”, a declarat Paul Stănescu.

Ad

Exit mobile version