Patapievici: Voiau să-mi bea sângele. M-au scuipat pe stradă, unul m-a răsturnat pe spate în piaţă. Mi se spunea că am distrus cultura română, că sunt un gunoi și un nimeni, la fel de ticălos ca tatăl meu, pe care l-au adus rușii cu divizia „Horia, Cloșca și Crișan”

Au fost oamenii aceia care m-au scuipat pe stradă; apoi cei care m-au apostrofat în mulțime, cei care, prin magazine, s-au răstit impersonal la mine, luând oamenii din magazin drept martori; cei care pur și simplu m-au înjurat sau s-au purtat omenește ori socialmente inadmisibil; în fine, cei care, plini de curaj, m-au îmbrâncit când m-au găsit la înghesuială. De pildă, individul care m-a răsturnat pe spate în piață, între tarabe, după ce m-a împins cu o lovitură de placare, în piept, ca la bodicec – eu având mâinile ocupate cu plasele – , și care mi-a șuierat în urechi „Asta e pentru Băsescu!”,  a declarat într-un interviu pentru Newsweek România fostul şef al ICR, Horia Roman Patapievici. 

De obicei mi se spunea că sunt un băsist împuțit, că am distrus cultura română și am batjocorit poporul român, că sunt antiromân, că l-am denigrat pe Eminescu, că ar trebui să fiu la pușcărie pentru banii risipiți la ICR, că în loc să promovez cultura română peste hotare le-am dat băsiștilor mei bani să-i facă marinarului propagandă la Uniunea Europeană, că sunt un gunoi și un nimeni, la fel de ticălos ca tatăl meu, pe care l-au adus rușii cu divizia „Horia, Cloșca și Crișan” să ne distrugă țara, pe care și eu acum continuu să o distrug, de la ICR-ul cu care m-a plătit Băsescu ca răsplată pentru osanalele pe care i le aduc în fiecare zi la televizor. E o nebunie, nu? Îți stă mintea în loc, mai susţine acesta.

Pe niciunul însă nu am reușit să îl conving, erau extraordinar de montați împotriva mea. „Și Eminescu?! Și poporul român?! Și Băsescu?!”, mă trăgeau la răspundere. Pur și simplu, voiau să-mi bea sângele. Voiau să-și înmoaie limba în sângele meu. Cumva, voiau să nu mai exist. Simțeau că viața lor nu putea fi bună atâta timp cât eu continuam să mă mișc viu și liber pe undeva pe-acolo, prin țara lor – nici nu le trecea prin cap că era și a mea…, mai afirmă Patapievici.