Home Actualitate Patapievici premiat de un penal maghiar

Patapievici premiat de un penal maghiar

0

Horia-Roman Patapievici a fost distins, azi, la Muzeul Casa Terorii din Budapesta, cu Premiul „Petőfi”, fondat de Compania Mol Nyrt, cea mai mare firmă petrolieră ungurească, și de Fundaţia Publică pentru Cercetarea Istoriei şi a Societăţii din Europa Centrală şi de Est, pentru că a fost arestat la Revoluție. Premiul „Petőfi” a fost creat pentru celebrarea celor care s-au opus puterilor străine, transmite Inpolitics.

Katalin Novák, ministrul ungar fără portofoliu, responsabil pentru familii, a trimis o scrisoare, care a fost citită de Gábor Tallai, directorul de programe al Muzeului Casa Terorii, în care subliniază, conform Hirado.hu, că oamenilor trebuie să li se reamintească în repetate rânduri valoarea libertăţii, chiar şi atunci când condiţiile constituţionale ale acesteia sunt date şi aparent nu există nimic care să o ameninţe. Cele mai bune semne care amintesc de acest aspect sunt cei care au luptat curajoşi pentru libertate în perioada absenţei libertăţii, a scris ministrul. În laudatio, Gábor Tallai a menţionat că, în decembrie 1989, în timpul Revoluţiei din România, Horia-Roman Patapievici a fost luat de pe stradă şi arestat.
Mária Schmidt, istoric, Directorul general al Institutului Secolul al XXI-lea, a vorbit depre faptul că Premiul “Petőfi” a fost fondat pentru eroii care s-au opus puterilor străine şi “şi-au păstrat cu un curaj impresionant abilitatea de a gândi liber”.
În biografia lui Patapievici apare un episod în care ar fi fost arestat pe stradă, în 21 decembrie 1989, și ținut o zi în arestul IGP și la Jilava.

Curtea Supremă de Justiţie a Croaţiei a menţinut în octombrie pedepsele date în primă instanţă a Tribunalului Zagreb în procesul comun al fostului prim-ministru croat, Ivo Sanader, şi a lui Zsolt Hernádi, Preşedinte Director General al companiei ungare Mol Nyrt, se arată într-un articol publicat de cotidianul croat „List”.

Curtea a respins cererea Agenţiei Croate de Luptă Împotriva
Crimei Organizate (USKOK) de a majora pedeapsa, precum şi apelul
împotriva sentinţei celor doi inculpaţi şi a menţinut hotărârea
dată în primă instanţă potrivit căreia Sanader a fost condamnat la
şase ani de închisoare, iar Zsolt Hernádi, acuzat de luare de mită,
condamnat, în absenţa sa, la doi ani de închisoare.

Potrivit Curţii Supreme de Justiţie, Sanader s-a înţeles cu
Zsolt Hernádi ca, în schimbul sumei de 10 milioane de euro,
compania ungară să obţină dreptul de administrator asupra companiei
petroliere croate INA, respectiv INA să renunţe la activitatea în
domeniul gazelor naturale care cauza pierderi. În baza unui
contract fictiv, banii ar fi trebuit să fie viraţi în contul de
persoană juridică al lui Robert Jezic, martorul cheie al
procesului. În anul 2009, 5 milioane de euro au ajuns în cont, în
timp ce restul de 5 milioane de euro nu au fost transferate, a
anunţat Curtea. Deşi Jezic a promis la proces că va vira cele 5
milioane de euro în contul instanţei, acest lucru nu s-a întâmplat
până în acest moment.

În anul 2003, Mol a achiziţionat 25% din acţiunile companiei
petroliere croate INA, plus o acţiune, după care, la sfârşitul
anului 2008, a mai cumpărat încă 22,15% din acţiuni şi a convenit
cu Guvernul croat să preia controlul asupra companiei. Ulterior,
Mol a mai cumpărat acţiuni de pe piaţă şi, în prezent, deţine un
pachet de 49,08% în compania croată.

În anul 2011, USKOK l-a pus sub acuzare pe Sanader pentru
suspiciunea de luare de mită de la Zsolt Hernádi, după care, în
anul 2013, l-a pus sub acuzare şi pe Preşedintele Director General
al Mol. Drept răspuns, şi justiţia ungară a demarat o anchetă. În
iulie 2011, Parchetul General al Ungariei a dispus demararea unei
anchete împotriva unui autor necunoscut, cu suspiciunea săvârşirii
infracţiunii de dare de mită în vederea încălcării obligaţiilor în
relaţiile internaţionale. Parchetul a constatat că nu a fost
săvârşită nicio infracţiune în interesul Mol din partea conducerii
acesteia, astfel că a încheiat ancheta pe motivul lipsei
infracţiunii.

Ad

Exit mobile version