spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriParlamentul ungar a votat ”comemorarea” a 100 de ani de la Trianon:...

Parlamentul ungar a votat ”comemorarea” a 100 de ani de la Trianon: ANUL SOLIDARITĂȚII NAȚIONALE

-

Parlamentul ungar a declarat, marţi, anul 2020, Anul solidarităţii naţionale, când se vor împlini 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Deputaţii au votat cu 166 de voturi pentru, 5 împotrivă şi cu o
abţinere, propunerea comisiei parlamentare pentru solidaritate
naţională. Cele 5 voturi împotrivă au venit din partea formaţiunii
politice Coaliţia Democratică (DK), iar Anett Bősz, parlamentar
independent, politician al Liberalilor s-a abţinut.

- Advertisement -

În hotărâre se arată că Parlamentul a luat decizia să
comemoreze împlinirea a 100 de ani de la tratatul de pace, semnat
în data de 4 iunie 1920, care a destrămat teritoriul Ungariei
istorice şi în urma căruia o treime din naţiunea maghiară a ajuns
sub autoritatea unor state străine. Hotărârea fost luată în
spiritul responsabilităţii prevăzute în Constituţia Ungariei,
“ţinând cont de problemele politice, economice, juridice şi
psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în
prezent, dar în acelaşi timp, bazându-se pe credinţa de dăinuire a
maghiarilor de peste hotare şi apreciind rezultatele politicii de
unificare a naţiunii, fără modificarea graniţelor, în mod paşnic,
începând din 2010″.

Parlamentul a declarat că sprijină organizarea de evenimente,
comemorări, realizarea de materiale educaţionale şi filme, atât în
Ungaria, cât şi în rândul maghiarilor care trăiesc în Bazinul
Carpatic sau în lume, care ajută la conştientizarea sentimentului
de unitate a maghiarilor, fără modificarea frontierelor naţionale,
precum şi la exprimarea identităţii, şi la protecţia acesteia.

- Advertisement -

Parlamentul îndeamnă la organizarea unor expoziţii, conferinţe
şi realizarea de materiale educaţionale pentru a prezenta lupta
pentru existenţă a maghiarilor din Bazinul Carpatic, precum şi
prezentarea realizărilor culturale, intelectuale, ştiinţifice,
economice şi sportive ale maghiarilor.

În decizia lor, legiuitorii au declarat că sprijină principiul
suveranităţii statului şi crearea unei noi cooperări în Europa
Centrală care să respecte nevoile legitime de identitate ale
comunităţilor naţionale, cu care, spre binele tuturor statelor din
regiune, a tuturor naţiunilor şi a tuturor comunităţilor naţionale,
se va putea depăşi moştenirea din trecut a excluziunii, a privării
de drepturi şi a restricţionării.

În argumentarea deciziei se reaminteşte că această formă de
amintire privind tragedia de la Trianon a fost solicitată
Parlamentului ungar de către Forumul Reprezentanţilor Maghiari din
Bazinul Carpatic (KMKF). “În perioada de aproape 100 de ani de la
trauma Trianon, numărul maghiarilor a scăzut tragic dincolo de
graniţele patriei-mamă, dar sentimentul de apartenenţă naţională a
rămas”, se arată în recomandarea comisiei. În acelaşi timp, ei au
subliniat că prin această decizie nu vor doar să-şi amintească de
tragedia de la Trianon, ci printr-o nouă ofertă de cooperare
adresată popoarelor din regiune, vor să contribuie şi la viitorul
Europei Centrale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img