spot_img
1.6 C
București
sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăPoliticaParlamentari PSD, PMP și UDMR explică ”necesitatea” pensiilor speciale: Înseamnă europenizare

Parlamentari PSD, PMP și UDMR explică ”necesitatea” pensiilor speciale: Înseamnă europenizare

-

Parlamentarii PSD, UDMR şi PMP din Cluj susţin că introducerea pensiilor speciale pentru aleşi înseamnă ”normalitate şi europenizare”, în timp ce aleşii clujeni liberali se declară împotriva proiectului. Parlamentarii din Timiş, inclusiv de la PNL, susţin că astfel şi-ar asigura bătrâneţea, conform Mediafax.

- Reclama -

Deputatul Cornel Itu, preşedinte executiv al PSD Cluj, unul dintre semnatarii proiectului privind introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari, susţine că iniţiativa legislativă vizează, printre altele, o similitudine între Parlamentul European şi Parlamentul României.

- Advertisement -

„Am semnat proiectul care se va discuta în grupurile parlamentare şi apoi în plenul Parlamentului. Prin această iniţiativă s-a dorit, pe de-o parte, o similitudine între Parlamentul European, unde euroaparlamentarii beneficiază de pensii la final de mandat, şi Parlamentul României, şi introducerea unei normalităţi în ceea ce priveşte parlamentarii români care ar trebui să beneficieze de pensii decente. Avem colegi care sunt în Parlament din anii ’90 şi care nu au spor de vechime, ei cum ies la pensie?”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Cornel Itu, care se află la al doilea mandat de deputat.

Şi deputatul UDMR Mate Andras, liderul UDMR Cluj, susţine proiectul, argumentând că nu este în regulă ca un parlamentar să iasă la pensie cu 1.000 de lei.

- Advertisement -

„Nu am semnat încă proiectul, dar este posibil să îl semnez. Nu cred că este în regulă ca un parlamentar, care nu beneficiază de vechime pe durata mandatelor, să iasă la pensie cu 1.000 de lei, câtă vreme contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale a fost ridicată şi nu i se calculează vechimea la pensie”, a spus Mate Andras, care este deputat din 2004.

Deputatul PMP Adrian Gurzău, preşedinte al filialei Cluj a partidului, spune şi el că astfel de pensii speciale ar însemna ”introducerea normalităţii şi pentru Parlament, care nu mai trebuie demonizat”.

„Prevederile privind pensiile parlamentarilor sunt prevederi europene. În orice ţară civilizată un parlamentar nu are o pensie ca a unui pensionar obişnuit, s-a mers într-o demagogie extraordinară. Consider că a venit momentul ca instituţia Parlamentului să se credibilizeze, inclusiv în ceea ce priveşte salarizarea. Nu se mai poate blama o întreagă categorie, cum sunt parlamentarii, şi să nu le dai ceea ce poate societatea să îşi permită să plătească, nu mi se pare ceva aberant. Un europarlamentar primeşte 5.000 de euro pensie pentru un mandat”, a spus Gurzău. Deputatul PMP susţine că nu îşi mai aminteşte dacă a semnat acest proiect, în condiţiile în care a semnat alte iniţiative similare, care urmăreau „o recorecţie a salarizării”.

„Cred că am ajuns suficient de maturi, ca societate, să nu mai arătăm că parlamentarii sunt de vină pentru orice, aceasta fiind una dintre cele mai hulite categorii”, a adăugat Gurzău, al cărui nume apare pe lista celor 255 de deputaţi şi senatori care semnează propunerea legislativă privind introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari.

În schimb, senatorul PNL de Cluj Alin Tişe, vicepreşedinte al partidului, respinge iniţiativa privind pensiile speciale şi spune că liberalii nu susţin acest proiect, iar parlamentarii PNL care l-au semnat ”trebuie să iasă din proiect şi să nu îl mai susţină”.

„Decizia PNL este că nu susţinem acest proiect. Dacă a fost semnat de parlamentari PNL, aceştia trebuie să iasă din proiect şi să nu îl mai susţină. Noi vrem dublarea alocaţiei pentru copii, nu pensii speciale pentru parlamentari”, a susţinut Tişe.

Şi colegul său de partid, senatorul Marius Nicoară, preşedinte al PNL Cluj, se declară împotriva proiectului pensiilor speciale, pe care nu l-a semnat, deşi ”salariile parlamentarilor sunt destul de mici”.

Un alt parlamentar liberal, însă, Cornel Sămărtinean, deputat ales în judeţul Timiş, se declară ”de acord” cu proiectul privind indemnizaţiile speciale pentru parlamentari, pe care l-a şi semnat, de altfel. El susţine că, deşi a semnat proiectul, se va supune deciziei partidului din care face parte.

”Am semnat aceste proiect şi eu, personal, sunt de acord cu el. Cu toate acestea, mă voi supune la un moment dat deciziei partidului. Nu îl voi susţine în Parlament pentru că este vorba de o decizie politică. Personal, mi se pare corect să beneficiem de aceste pensii, pentru că fiecare dintre noi muncim şi mergem la lucru. Şi pentru meseria de ziarist este nevoie de pensie specială şi chiar s-a depus un proiect de lege în Parlament în acest sens. Îl voi susţine şi pe acela, la fel cum voi susţine ideea ca şi militarii să beneficieze de pensii suplimentare. Dar de data aceasta decizia luată la nivel de partid trebuie susţinută”, a declarat Sămărtinean pentru corespondentul MEDIAFAX.

Un alt deputat PNL de Timiş, Alin Popoviciu, spune că nu a semnat proiectul şi că în general parlamentarii mai în vârstă au semnat, pentru a-şi asigura bătrâneţea.

”Nu am semnat şi nu o să semnez niciodată aşa ceva, am fost întrebat şi rugat să semnez. Nu sunt de acord cu acest proiect pentru că nu mi se pare normal. Viaţa de parlamentar nu e o viaţă periculoasă şi la locul de muncă nu rişti nimic, care să te facă să ceri o pensie suplimentară pentru că ce faci e în interesul oamenilor. Te-ai dus acolo, în Parlament în interesul oamenilor, a României. Nu văd de ce un parlamentar ar trebui să aibă pensii speciale. Cred că cei care au semnat sunt mai în vârstă şi vor să îşi asigure bătrâneţea. Cei tineri nu au semnat”, a declarat Popoviciu.

Deputatul PSD Gheorghe Ciobanu, ales tot într-un colegiu din Timiş, susţine, la rândul său, că acest proiect, pe care l-a semnat, nu trebuie să devină ”o ocazie pentru a lovi din nou în Parlament”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img