Putin: Stalinismul nu se poate compara cu nazismul

Nazismul şi stalinismul nu pot fi puse pe acelaşi plan, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, precizând că regimul lui Stalin nu a încercat să extermine un grup etnic, relatează agenţia Sputnik, transmite Mediafax.

„Încercările de a le pune pe acelaşi plan sunt absolut fără fundament”, a afirmat Putin, în cadrul sesiunii anuale de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii.

„Oricât de urât a fost regimul lui Stalin, cu toate represiunile şi deportările etnice, nu a încercat niciodată să extermine” un grup etnic, a adăugat liderul rus.

El a recunoscut însă că există un motiv pentru care se fac astfel de comparaţii. „După cel de-al Doilea Război Mondial, am încercat să impunem statelor est-europene modelul nostru de dezvoltare şi am făcut-o prin forţă”, a afirmat Putin, potrivit paginii electronice a agenţiei Tass. El a adăugat că acest lucru nu a fost corect şi „continuă să se întoarcă împotriva” ruşilor şi în prezent.„De altfel, americanii se poartă la fel, încercând să impună modelul lor practic întregii lumi. Şi ei se îndreaptă spre un eşec”, a conchis Putin.

Preşedintele rus răspunde joi întrebărilor cetăţenilor, fără să accepte întrebări din străinătate, în cadrul celei de-a 13-a sesiuni a „liniei directe cu Vladimir Putin”, care a început la ora 12.00 (12.00, ora României), programul fiind difuzat în direct de mai multe posturi de televiziune şi de radio.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare