Home Analize Parisul sub gunoaie și livrările de combustibili blocate: Disprețul lui Macron

Parisul sub gunoaie și livrările de combustibili blocate: Disprețul lui Macron

0

Gunoaiele au început să se adune pe străzile din Paris şi livrările de combustibil de la rafinării sunt blocate, în condiţiile în care sindicatele continuă acţiunile împotriva reformei pensiilor, dar preşedintele Emmanuel Macron refuză să discute cu ele şi susţine că reforma trebuie să meargă înainte, relatează vineri Reuters.

Lucrătorii au blocat vineri plecarea transporturilor de combustibil de la rafinăriile TotalEnergies şi Esso, alimentarea cu electricitate a fost perturbată, iar lucrările de întreţinere la unele reactoare nucleare ale grupului de stat EDF (Electricite de France) au fost amânate. Impactul nu este deocamdată unul major, vremea rece împiedicând degajarea de mirosuri de la gunoiul necolectat din Paris şi alte oraşe, iar la benzinării nu sunt cozi, notează Reuters.

Sindicatul CGT de la rafinăria TotalEnergies din Donges, a doua cea mai mare din Franţa, a avertizat că greva va continua cel puţin până joi, în timp ce sindicatele operatorilor de salubritate nu au stabilit o dată de reluare a serviciilor.

Într-o scrisoare adresată sindicatelor, preşedintele Macron a refuzat să accepte o propunere de întâlnire, afirmând că sindicatele au avut suficient timp să negocieze cu guvernul în ultimele luni, iar acum este timpul ca parlamentul să examineze reforma prevăzută, a cărei măsură cheie este creşterea cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.

„Nu subestimez nemulţumirea pe care o exprimaţi, şi nici temerile multor francezi că nu vor avea parte de pensie”, a scris Macron, potrivit media franceze, adăugând însă că nu va face compromisuri în ce priveşte necesitatea de a asigura un echilibru durabil al sistemului de pensii pentru a garanta pensiile generaţiilor viitoare.

„Preşedintele refuză să se întâlnească cu sindicatele… dispreţul său faţă de oamenii muncii nu va face decât să ascută furia oamenilor şi va duce fie la violenţe de stradă, fie la răzbunare împotriva lui Macron la urnele de vot”, a reacţionat responsabilul CGT din Donges Fabien Prive Saint-Lanne.

Sindicatele planifică noi marşuri pe plan naţional sâmbătă, când potrivit unei note a ministrului de interne citată de postul de televiziune BFM poliţia se aşteaptă să iasă în stradă 800.000 până la 1 milion de oameni.

Potrivit sondajelor de opinie, o majoritate a alegătorilor se opun planului lui Macron.

Ad

Exit mobile version