Parisul oprește transportul public cu autobuze electrice după ce 2 au luat foc

Zeci de autobuze electrice vor fi oprite temporar în garaje în capitala Franței „ca măsură de precauție” după ce două vehicule au luat foc, a anunțat la finalul săptămânii trecute operatorul de transport public RATP, transmite RFI.

În urma celui de-al doilea incendiu ce a avut loc la finalul săptămânii trecute, în care nimeni nu a fost rănit, „RATP a luat hotărârea de a retrage temporar 149 de autobuze electrice” ale producătorului Bolloré, seria Bluebus 5SE, au declarat reprezentanții companiei deținute de către stat.

Vineri dimineață, după ce autobuzul numărul 71 a fost cuprins de flăcări în sud-estul Parisului, cerul a fost acoperit de nori negri de fum și s-a simțit un miros de plastic ars, potrivit unui jurnalist prezent la fața locului.

„Șoferul autobuzului a evacuat de îndată toți pasagerii. Nimeni nu a fost rănit”, au declarat reprezentanții RATP, în timp ce serviciul de pompieri al orașului a precizat că a fost nevoie de intervenția a 30 de pompieri pentru a stinge flăcările.

Pe 4 aprilie, pe Bulevardul Saint-German, a luat foc primul autobuz. Vehiculul a fost distrus, dar nici atunci, nu au existat victime.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare