Administrația locală din municipiul Drobeta Turnu Severin a dat în folosință parcarea din zona târgului Veterani. Parcarea era foarte necesară, mai ales că în week-end, funcționarea târgului crea o aglomerație de nedescris în zonă.
„Este o parcare aşteptată de mai mulţi ani de locuitorii din zonă. Rezolvă, pe de o parte, situația legată de parcarea dintre blocuri, iar pe de altă parte: parcarea pentru târgul Veterani. Se întâmpla, de multe ori, ca cei, care veneau la târg, să blocheze ieșirea celor de la blocuri. Vorbim despre aproximativ 120 de locuri de parcare. Cel târziu mâine, oamenii vor putea ocupa parcarea. Acum lucrăm la marcarea locurilor. Această parcare este realizată pe fondurile primăriei, însă avem investiții în derulare și pe banii Consiliului Județean, dar și pe fonduri europene”, declară primarul severinean Marius Screciu.