Parașutiști ruși duși în Belarus

Parașutiști ruși au fost parașutați miercuri în Belarus în cadrul unui exercițiu militar comun, a anunțat ministerul apărării de la Moscova.

Demonstrația de forță a avut loc în aceeași zi în care Alexandr Lukașenka a fost învestit în funcția de președinte pentru a șasea oară într-o ceremonie pe care opoziția a denunțat-o drept nelegitimă și a chemat la noi proteste față de regimul său de 26 de ani. Exercițiul militar „Frăția Slavă” are loc după întâlnirea de săptămâna trecută dintre Lukașenka și președintele rus Vladimir Putin, care i-a mai oferit liderului de la Minsk un împrumut rusesc de 1,5 miliarde de dolari. Putin a spus în timpul întrevederii că, după exercițiul la care participă aproximativ 900 de militari ruși, aceștia vor reveni acasă. Opoziția belarusă care spune că alegerile prezidențiale din 9 august au fost falsificate a organizat ample proteste de stradă, în ciuda tentativelor autorităților de a le reprima, arestării și maltratării a mii de persoane, inclusiv lidere ale protestelor. Uniunea Europeană și Statele Unite au cerut autorităților belaruse să oprească violențele împotriva protestatarilor pașnici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare