Papa taie chiriile gratuite ale cardinalilor

Papa Francisc a decis să elimine chiriile gratuite ale cardinalilor şi chiriile subvenţionate oferite unor diverşi oficiali cu rang înalt de la Vatican, spunând că şi aceste persoane trebuie să contribuie la realizarea de economii, informează Reuters conform Agerpres.

Noile regulamente au fost prezentate într-o notificare scrisă de Maximino Caballero Ledo, un laic spaniol care conduce Ministerul de Finanţe al Vaticanului. Aceste norme îşi au originea într-o întâlnire pe care acesta a avut-o luna trecută cu papa Francisc.

Notificarea a fost afişată în curtea centrală a Vaticanului fără niciun ceremonial special, iar un oficial cu rang înalt de la Vatican a confirmat marţi conţinutul documentului pentru Reuters.

Până acum, cardinalii care locuiesc în apartamente deţinute de Vatican în interiorul acestui oraş-stat sau în jurul său în cartiere din Roma, nu trebuiau să plătească chirie. Ei plăteau doar utilităţile şi cheltuielile de personal.

Unii dintre cardinali s-au retras din activitate şi primesc pensii.

Episcopii şi alţi manageri de la Vatican plătesc în prezent chirii subvenţionate. Noile regulamente se aplică clericilor şi laicilor din nivelurile superioare de management, precum preşedinţii şi oficialii de rang 2 şi de rang 3 din departamente.

În acea notificare nu există niciun indiciu care să sugereze că şi beneficiile angajaţilor de rang inferior de la Vatican, din care majoritatea sunt laici, vor fi reduse. Unii dintre ei plătesc chirii sub nivelul pieţei în apartamente deţinute de Vatican, dar care se află în Roma.

Potrivit notificării scrise de Maximino Caballero Ledo, un document cunoscut sub numele de „rescriptum”, papa Francisc a decis că oficialii din Vatican vor trebui „să facă şi ei un sacrificiu extraordinar” pentru a creşte fluxurile de venituri, pentru ca sume cat mai mari de bani să ajungă la misiuni creştine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare