Papa Francisc surprins de rezultatele politicii pro-familie din Ungaria

Papa Francisc s-a declarat surprins aflând despre rezultatele politicii pro-familie a Ungariei, inclusiv creşterea de două ori a numărului de căsătorii şi o scădere de 50% a numărului de avorturi, a declarat preşedinta Katalin Novak la Radio Vatican, după ce s-a întâlnit cu suveranul pontif într-o audienţă privată joi la Roma, relatează vineri agenţia MTI.

Novak a spus că întâlnirea lor a durat peste 40 de minute şi discuţiile s-au purtat în limba spaniolă. Papa şi-a exprimat aprecierea şi „discuţiile noastre au avut un ton foarte sincer”, a precizat Novak.

Politica pro-familie a Ungariei a fost de asemenea discutată şi suveranul pontif a fost luat prin surprindere aflând despre realizările acesteia, a spus Novak. El şi-a exprimat regretul pentru faptul că în Europa şi într-o mare parte a lumii dezvoltate căsătoria nu mai este la modă, a adăugat preşedinta Ungariei.

„În Ungaria, familia este importantă pentru oameni şi aceasta trebuie sprijinită”, a spus Novak, adăugând că „ideologiile dăunătoare ce vizează destrămarea familiei tradiţionale trebuie respinse”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    OCDE a venit la București cu un program de creșteri masive de taxe și impozite

    România trebuie să continue ajustarea fiscală în următorii ani,...

    Reuniunea secretă de la Roma a miliardarului Peter Thiel, susținător al lui Trump, despre Anticrist

    Miliardarul american de origine germană Peter Thiel, investitor în...

    Flydubai suspendă zborurile către și din Tel Aviv până pe 30 aprilie

    Compania aeriană Flydubai, cu sediul în Dubai, a anunțat...

    Articole relationate

    Categorii populare