Papa Francisc critică FMI: „Nicio putere nu are dreptul să priveze oamenii de exerciţiul deplin al suveranităţii lor”

Papa Francisc a cerut joi, în Bolivia, o nouă ordine economică mondială, denunţând un „nou colonialism” al agenţiilor care impun programe de austeritate, şi a făcut apel ca săracii să aibă parte de locuri de muncă, locuinţe şi pământuri, relatează Reuters, transmite Digi 24.

Papa Francisc a susținut unul din cele mai lungi, pasionale şi cuprinzătoare discursuri ale pontificatului său. Papa, de origine argentiniană, a cerut de asemenea iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică faţă de amerindieni în cursul „aşa-numitei cuceriri a Americii”, scrie Mediafax.

El a denunţat goana după bani şi a apreciat că ţările sărace nu ar trebui reduse la furnizori de materii prime şi forţă de muncă ieftină pentru ţările dezvoltate.

Papa Francisc a făcut aceste afirmaţii în faţa participanţilor la a doua reuniune mondială a mişcărilor populare, la care participă organizaţii ale oamenilor de la marginea societăţii, inclusiv săraci, şomeri şi ţărani care şi-au pierdut pământurile. El a precizat că susţine eforturile lor de a obţine dreptul elementar la pământuri, locuinţe şi muncă.

Suveranul Pontif a lansat de asemenea un atac care viza aparent organizaţii monetare internaţionale precum FMI şi politicile de ajutor pentru dezvoltare ale unor state dezvoltate.

Nicio putere nu are dreptul să priveze oamenii de exerciţiul deplin al suveranităţii lor. De fiecare dată când fac acest lucru, vedem apariţia unor noi forme de colonialism care prejudiciază serios posibilitatea păcii şi justiţiei”, a precizat el.

Noul colonialism ia diferite forme. Uneori apare ca influenţa anonimă a mamonului: corporaţii, agenţii de creditare, unele tratate de liber-schimb şi impunerea unor măsuri de austeritate care întotdeauna strâng cureaua muncitorilor şi săracilor”, a afirmat Papa, care săptămâna trecută a cerut autorităţilor europene să păstreze demnitatea umană în centrul dezbaterii privind criza economică din Grecia.

„Vă spun cu regret: multe păcate mari au fost comise împotriva popoarelor native din America în numele Domnului. Cer iertare cu smerenie, nu doar pentru păcatele Bisericii, ci şi pentru crimele comise împotriva popoarelor native în cursul aşa-numitei cuceriri a Americii”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare