spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3 C
București

Papa, din nou, la Budapesta/Sfântul Scaun: Papa Francisc a simţit că vrea să petreacă mai mult timp cu maghiarii

După vizita pe care a efectuat-o în Ungaria în septembrie 2021, Papa Francisc a simţit că vrea să petreacă mai mult timp cu maghiarii, a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, la o conferinţă de presă care a avut loc vineri, la Vatican, în cadrul căreia au fost anunţate temele principale ale noii vizite papale în Ungaria, care va avea loc între 28-30 aprilie.

Matteo Bruni a amintit că în septembrie 2021, Papa Francisc a participat la slujba de încheiere a celei de-a 52-a ediţii a Congresului Euharistic Internaţional de la Budapesta, iar pe drumul de întoarcere a declarat, pentru jurnaliştii care l-au însoţit la Vatican, că revine cu drag în Ungaria, “pentru a dedica mai mult timp maghiarilor”.

Actuala vizită în Ungaria este o îmdeplinire a acelei promisiuni, a subliniat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun. Matteo Bruni a evidenţiat că de la alegerea sa din 2013, Papa Francisc a efectuat vizite în 60 de ţări, iar vizita sa în Ungaria va fi cea de-a 41-a pe care o efectuează în străinătate.

Papa Francisc şi delegaţia sa vor porni de pe Aeroportul Leonardo Da Vinci Roma-Fiumicino şi va ajunge în Ungaria prin Croaţia.

Papa Francisc va susţine şase discursuri, toate în limba italiană. Potrivit lui Matteo Bruni, printre temele vizitei în Ungaria se află şi deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu toţi cei care au participat la salvarea oamenilor, dintre care purtătorul de cuvânt l-a amintit pe nunţiul apostolic Angelo Rotta şi Giorgio Perlasca.

Matteo Bruni a subliniat că vizita apostolică va fi una bogată în întâlniri cu reprezentanţii Bisericii Catolice din Ungaria, cu reprezentanţii politici şi ai societăţii maghiare. Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun a mulţumit Guvernului Ungariei pentru faptul că face tot posibilul ca la programele publice să poată participa un număr cât mai mare de persoane din Ungaria, dar şi din ţările vecine.

Purtătorul de cuvânt a explicat că vizita se va desfăşura într-o perioadă liturgică extraordinară, în săptămânile de după Paşte, aşadar mesajul acestei vizite va fi despre viitor, speranţă, deschidere şi încredere.

Ne vom afla la câteva sute de kilometri de Ucraina, a subliniat Matteo Bruni, care nu a exclus ca Papa Francisc să vorbească, în cadrul discursurilor pe care le va susţine, şi despre necesitatea păcii.

Potrivit lui Bruni, podurile de la Budapesta fac trimitere la relaţiile dintre popoarele europene, iar de la Budapesta, Papa Francisc ar putea să transmită un mesaj către “Europa popoarelor”, pentru trezirea spiritului european originar, care reprezintă, de asemenea, o provocare actuală.

Ungaria este o ţară a sfinţilor, a spus purtătorul de cuvânt, menţionând numele lui Sfântul Martin, Sfântul Ştefan şi Sfânta Elisabeta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Articole relationate

    Categorii populare