Home Analize Panteonul Moților de la Țebea s-a îmbogățit cu testamentul integral al Eroului...

Panteonul Moților de la Țebea s-a îmbogățit cu testamentul integral al Eroului Național Avram Iancu

0

Panteonul Moților de la Țebea s-a îmbogățit cu testamentul integral al Eroului Național Avram Iancu, a anunțat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD).

Prin grija Consiliului Județean Hunedoara, pe o latură a edificiului, care încadrează bustul lui Avram Iancu dezvelit și sfințit în anul 2022, sunt gravate în marmură nemuritoarele cuvinte lăsate moștenire prin testamentul său din anul 1850.

„Ultima mea Voință!

Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care, după puteri, am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica.

Nu știu câte zile mai pot avea. Un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară, și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul Națiunei pentru ajutor la înființarea unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Națiunei mele.”

Toți românii care vin la Țebea pot zăbovi acum, pentru o clipă, lângă monument pentru a citi aceste rânduri de o valoare incontestabilă, lăsate nouă de Avram Iancu, personalitate simbol a istoriei noastre naționale, erou al moților în timpul Revoluției de la 1848-1849, omagiat în zilele noastre ca Erou Național al României.Duminică, 10 septembrie, în ziua în care se împlinesc 151 de ani de la moartea sa, vă așteptăm la Țebea pentru a-i aduce un pios omagiu „Crăișorului Munților”, care își doarme somnul de veci în mormântul amplasat în fața bisericii, vegheat de gorunul secular al lui Horea, mai spune Nistor.

Ad

Exit mobile version