Pandemia la Socola: Creştere cu peste 30% a cazurilor de depresie şi anxietate, creștere de 40% la consumul de alcool și droguri

De la debutul pandemiei de coronavirus, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi s-a înregistrat o creştere cu peste 30% a cazurilor de depresie şi anxietate, fiind cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice care au fost tratate de specialişti în ultimul an. Pe lângă acestea, medicii spun că s-au mai remarcat tulburări psihotice, dependenţe, tulburări de somn sau de alimentaţie, atât în timpul infectării, cât şi ulterior., scrie Ziarul de Iași

Tot în perioada pandemiei, oamenii au avut tendinţa să se refugieze în consumul de alcool sau de droguri, fiind înregistrată o creştere cu 40% a cazurilor, specialiştii spunând că a fost ca o „refulare a frustrărilor adunate în toată perioada de restricţii”. Astfel, atât ambulatoriile, cât şi unităţile medicale de profil şi cabinetele psihologice şi de psihoterapie au fost pline de astfel de cazuri. „Acest virus, prin contagiozitatea sa extremă, a declanşat în rândul populaţiei o stare de anxietate manifestată prin apariţia atacurilor de panică, a senzaţiei de lipsă de aer, printr-o autoanaliză a stării de sănătate, prin apariţia stărilor de nelinişte interioară sau a insomniilor”, a declarat dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru şi director medical al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Oficiali americani spun că războiul din Iran se va prelungi până în toamnă

    Statele Unite și alte câteva țări se așteaptă ca...

    Când e bine să îl suni pe Trump

    Cel mai bun moment pentru a-l suna pe președintele...

    UK a refuzat să trimită nave de război pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Hormuz

    Regatul Unit a refuzat să-și trimită navele de război...

    OCDE a venit la București cu un program de creșteri masive de taxe și impozite

    România trebuie să continue ajustarea fiscală în următorii ani,...

    Articole relationate

    Categorii populare