Pactul de apărare semnat de Turcia, Pakistan și Arabia Saudită este, din punct de vedere tehnic, echivalent cu acordul de apărare reciprocă prevăzut de articolul 5 al NATO, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Hakan Fidan, relatează Reuters.
Hakan Fidan a mai afirmat că președintele turc Tayyip Erdogan dorește extinderea acestei alianțe și că Egiptul se numără printre potențialii candidați la aderare.
Puterile regionale au semnat vineri ‘Acordul de apărare comună de la Mecca’ care reunește aliați musulmani sunniți ai SUA îngrijorați de conflictul regional care a dus la atacuri cu rachete iraniene asupra statelor exportatoare de petrol din Golf.
Într-o declarație comună, aceștia au afirmat că acordul vizează consolidarea descurajării colective împotriva oricărui act de agresiune și prevede că un atac armat asupra oricăreia dintre cele trei state va fi considerat un atac asupra tuturor.
Într-o declarație pentru agenția de știri de stat Anadolu, Fidan a afirmat că noua alianță nu este îndreptată împotriva Iranului sau a oricărei alte țări, ci reprezintă, mai degrabă, un angajament general de a susține securitatea celor trei aliați.
Ministrul turc de externe a adăugat că aliații vor decide prin consultări, ce grad, modalitate și format de sprijin vor solicita în eventualitatea unui atac, însă nicio țară nu va fi considerată o amenințare atât timp cât niciun stat membru nu este atacat.
Turcia, care deține a doua cea a mai mare armată din cadrul NATO, a declarat că pactul este deschis extinderii către alte țări din regiune și că nu urmărește să înlocuiască nicio alianță existentă.
‘NATO este o alianță militară uriașă, formată din 32 de țări. Noi am pornit la drum aici ca trei state și trebuie să facem pași foarte modești, dar concreți’, a spus Hakan Fidan, adăugând că eforturile de finalizare a pactului au durat doi ani și opt luni.
El a adăugat că în cadrul alianței se va forma un comitet de miniștri similar celui din cadrul NATO, precum și un secretariat general cu sediul în Arabia Saudită, dar că detaliile operaționale vor fi stabilite la prima reuniune a comitetului.
‘Viziunea președintelui nostru este să nu rămânem limitați la trei țări, ci să ne extindem și să reunim toate țările (din regiune) sub această umbrelă’, a spus ministrul turc, adăugând că Egiptul s-ar putea alătura pactului odată ce anumite chestiuni tehnice vor fi soluționate.
În ultimele luni, Turcia, Arabia Saudită, Pakistanul și Egiptul au format un grup pentru a aborda problemele regionale, și anume războiul împotriva Iranului.
Turcia a declarat că grupul – denumit R4 – urmărește consolidarea parteneriatului prin mecanisme concrete.



