PACIENȚII CU AVC POT FACE TRATAMENTUL DE URGENȚĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN DIN DROBETA TURNU SEVERIN

0

Pacienții din Mehedinți care au suferit un Accident Vascular Cerebral (AVC) vor primi tratament prin TROMBOLIZĂ, dacă ajung în scurt timp la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, aceasta fiind o metodă nou introdusă în practica medicală din județ și care crește șansele de recuperare a celor care au suferit AVC.

“Această practică este o consecință firească a eforturilor mele și ale Consiliului Județean Mehedinți de a crește capacitatea de diagnosticare și tratament în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

De-a lungul ultimilor ani, Spitalul a fost dotat cu aparatură performantă, iar pentru tratamentul prin TROMBOLIZĂ, sistemul PACS achiziționat de curând de Consiliul Județean Mehedinți în vederea asigurării gărzii permanente la Compartimentul CT, au fost esențiale!

Doresc mult succes personalului medical angrenat în această metodă de tratament și felicit conducerea unității pentru implicarea permanentă în dezvoltarea pachetului de servicii medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Mehedințenii merită să aibă la ei acasă posibilitatea de a primi îngrijiri medicale performante, iar pentru acest lucru, Consiliul Județean implementează proiecte importante în vederea modernizării clădirii spitalului mare și a secțiilor exterioare.

Sănătate multă tuturor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.