spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Organizaţia Municipală a PSD Vaslui notificată să evacueze sediul de funcţionare pentru o datorie de peste 16.000 de lei. Organizația Județeană datorii de 20.000 lei la facturi

SC GOSCOM SA Vaslui a notificat Organizaţia municipală a PSD Vaslui să evacueze sediul în care funcţionează, situat în centrul municipiului reşedinţă, pentru neplata sumei de peste 16.000 de lei reprezentând chiria restantă pentru perioada mai – octombrie 2023.

Potrivit documentului menţionat, în caz de neplată, partidul ar trebui să părăsească spaţiul, luni, 20 noiembrie.

„Neplata chiriei timp de trei luni consecutiv atrage rezilierea de drept a contractului de închiriere şi plata de daune. În cazul in care nu veţi înţelege să achitaţi obligaţiile pe care le aveti faţă de SC GOSCOM VASLUI SA, până la termenul limită, vă punem în vedere că în data de 20 noiembrie 2023, ora 10:00 să predaţi spaţiul care formează obiectul contractului de închiriere, urmând ca pentru recuperarea integrală a debitului restant să depunem cerere de chemare în judecată la Judecătoria Vaslui”, se arată în notificarea GOSCOM.

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Vaslui, Valeriu Caragaţă, a declarat că nu se pune problema evacuării şi că vor fi găsite soluţii pentru razolvarea pe cale amiabilă şi cu respectarea legislaţiei în vigoare a situaţiei create.

„Vom căuta soluţii pentru rezolvarea acestei probleme şi nu cred că ar trebui să se pună problema evacuării. (…) A fost o sincopă în desfăşurarea activităţii noastre, dată fiind situaţia specială din ultimele luni”, a declarat, pentru AGERPRES, Valeriu Cargaţă.

Liderul PSD Vaslui a adăugat că personal consideră că în această situaţie ar trebui să se pună în aplicare prevederile legii 14/2003 privind funcţionarea partidelor politice, care stipulează rezolvarea cu celeritate a chestiunilor legate de funcţionare.

În ultima perioadă, probleme au fost înregistrate şi la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD care a fost debranşat de la utilităţi pentru neplata unor facturi restante in valoare de peste 20.000 de lei. În acest caz, preşedintele interimar al PSD Vaslui, europarlamentarul Dragoş Benea, le-a cerut parlamentarilor social-democraţi care au cabinetele parlamentare în sediul partidului să contribuie în mod egal la plata facturilor restante.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare