Home Actualitate Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere Ucrainei să distrugă ”agenţii patogeni de mare risc”...

Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere Ucrainei să distrugă ”agenţii patogeni de mare risc” care ar putea exista în laboratoarele secrete

0

În timp Rusia continuă invazia asupra Ucrainei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ”recomandat insistent” Ministerului ucrainean al Sănătăţii să distrugă în siguranţă ”agenţii patogeni de mare risc” care ar putea exista în laboratoarele din Ucraina, pentru a preveni ”orice potenţiale scurgeri”, transmite Agerpresț.

Recomandarea OMS a fost anunţată prima dată de Reuters şi este confirmată vineri de ediţia online a postului CNN, care menţionează un email de răspuns primit din partea acestei organizaţii.

La fel ca alte ţări, Ucraina efectuează cercetări pe agenţi patogeni pentru a le înţelege mai bine biologia, modul în care se răspândesc şi provoacă boli la oameni.

”Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează biosecuritatea laboratoarelor, de exemplu prevenirea eliberării accidentale sau deliberate a agenţilor patogeni. Ca parte a acestei activităţi, OMS a recomandat cu tărie Ministerului ucrainean al Sănătăţii şi altor organisme responsabile să distrugă agenţii patogeni de mare risc, pentru a preveni potenţiale scurgeri”, a transmis către postul CNN purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Ad

Exit mobile version