Orbán: Bruxelles-ul a decis că Ungaria trebuie să majoreze accizele la benzină şi motorină

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului public de radio Kossuth: există o serie de măsuri economice asupra cărora Bruxelles-ul are control, iar Bruxelles-ul a decis că Ungaria trebuie să majoreze accizele la benzină şi motorină. În esenţă, este vorba despre scumpirea carburanţilor din motive ecologice, legate de protecţia mediului, pentru ca oamenii să consume mai puţin, a explicat el.

El a precizat că această măsură nu se referă doar la combustibil, ci şi la ambalaje şi sticle, pentru care trebuie întocmită o evidenţă, trebuie monitorizat parcursul lor, ceea ce presupune diverse costuri, prin urmare va creşte şi preţul prelucrării deşeurilor.

El a spus că aceste reglementări sunt inutile, ireale, inoportune, deoarece în condiţiile inflaţiei în război, când există dificultăţi economice, împovărarea bugetelor statelor membre cu decizii economice greşite de la Bruxelles este o eroare gravă.

Întrucât toate acestea slăbesc economia, în timp ce războiul însuşi slăbeşte economiile naţionale, guvernul încearcă să injecteze un nou dinamism, noi energii şi un nou elan în economia ungară, pregătind un plan de acţiune pentru protecţia economiei şi “pentru a contracara deciziile proaste impuse de Bruxelles”, a anunţat Viktor Orbán.

El a adăugat că la conferinţa de informare a guvernului care va avea loc săptămâna viitoare, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, Gergely Gulyás va prezenta în mod obişnuit măsurile de sprijinire a economiei şi a oamenilor, prin care se doreşte echilibrarea efectului directivelor greşite de la Bruxelles.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare