Home Analize Orban anunță că în 5 ani România va depăși PIB-ul mediu din...

Orban anunță că în 5 ani România va depăși PIB-ul mediu din UE

0

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că obiectivul său este ca în maximum cinci ani România să depăşească valoarea medie a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor la nivel european, iar în următorii doi ani să fie lansate majoritatea proiectelor necesare pentru dezvoltarea economică.

„Obiectivul nostru este ca, în următorii doi ani, să dăm drumul la aproape toate proiectele de care are nevoie România pentru a-şi asigura suportul indispensabil pentru dezvoltarea economică, pentru fructificarea oportunităţilor pe care le are România şi pentru a genera o dinamică economică fără precedent în România. Nu vă ascund că obiectivul meu e ca în maxim cinci ani România să depăşească Produsul Intern Brut pe cap de locuitor mediu la nivel european şi, evident, venitul mediu pe care îl înregistrează cetăţenii la nivel european”, a spus prim-ministrul, la videoconferinţa „Măsurile pentru relansarea economică a României”, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

Ad

Exit mobile version